Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Băileşti a început a fi zidită din temelie la 8 iulie 1885 şi a fost finalizată la 5 septembrie 1887.

Ctitor principal al bisericii este Principele Alexandru Barbu Știrbei.

Prințul Barbu Alexandru Știrbey (1872–1946) a fost un om politic dinRomânia, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române.

El a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea.

Prințul Barbu Știrbey a urmat atât liceul, cât și cursurile Facultății de Științe Juridice din Paris. S-a căsătorit în 1895 la Geneva cu Nadeja Bibescu, verișoara sa de gradul II, cu care a avut patru fiice: Maria (1896-1990), Nadejda (1897-1994), Eliza (1898-1987) și Ecaterina (1902-1946).

În anul 1913, regele Carol I îl numește pe Barbu Știrbey, administrator al Domeniilor Coroanei Regale. Între prințul moștenitor Ferdinand și Barbu Știrbey s-a legat o puternică prietenie. Devenit rege, Ferdinand îl va lua consilier personal pe Știrbey. Și între regina Maria și Știrbey relațiile au fost deosebit de prietenești – în așa măsură încât în epocă a circulat insistent zvonul că principesa Ileana ar fi fost fiica nelegitimă a celor doi.

A înființat lângă parcul palatului său de la Buftea o pepinieră de viță americană, o lăptărie, o moară sistematică, iar în1902 o fabrică de vată și pansamente. Este primul care a introdus în Vechiul Regat cultura bumbacului și a orezului. De asemenea, era președintele unor consilii de administratie ale unor mari bănci, societăți și uzine: Steaua Română, Uzinele Reșita, Titan-Nădrag-Călan, Astra, Societatea Generală de Asigurări din București, Societatea Franco-Română de Materiale de Drum de Fier și altele. Prin urmare, Știrbey era posesorul uneia dintre cele mai mari și mai diversificate averi din România.

Izbucnirea revoluției în Rusia și înlăturarea țarismului, în martie 1917, au avut un puternic ecou asupra ostașilor ruși de pe frontul dinMoldova. Pentru a preveni o eventuală „contaminare” a ostașilor români, în covârșitoarea majoritate țărani, regele Ferdinand a fost sfătuit de Știrbey și Brătianu, de N.Iorga și regina Maria să adreseze ostașilor un mesaj prin care să promită înfăptuirea reformelor. Textul a fost redactat de Barbu Știrbey și a avut o primire entuziastă, contribuind la calmarea spiritelor, dar și la creșterea popularității regelui.

La 4 iunie 1927 a acceptat solicitarea lui Ferdinand de a forma un guvern de „uniune națională”, în care intrau reprezentanții celor două mari partide aflate într-o acerbă dispută politică P.N.L și P.N.Ț. Guvernul Știrbey s-a menținut numai două săptămâni, după care frâiele puterii au fost preluate de Ion I.C.Brătianu. Moartea regelui la 20 iulie 1927 a însemnat încheierea rolului de „eminență cenușie” a lui Barbu Știrbey.

Atunci când Carol a fost proclamat rege, la 7 iunie 1930, Barbu a fost nevoit să plece în exil la Paris, unde a stat 10 ani. Revenit din exil, după înlăturarea în 1940 a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la Cairo și Moscova, în încercarea de a trata cu Aliații.

El a murit în mod neașteptat în 1946 de cancer hepatic. A fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.