Casa este construită în anul 1898, architect fiind Dimitrie Maimarolu, născut la 21 august 1859 la București.
După o pregătire în atelierul profesorului Julien Guadet (1834-1908), în august 1881 intră la Școala de arte frumoase din Paris, obținând diploma de arhitect în 1885 și obținând dreptul de practică în România. Ulterior, este numit arhitect în Ministerul de Interne, unde va lucra până în februarie 1892. În 1887 este avansat, devenind arhitect-șef.
Între 1886-1887 arhitectul Maimarolu se ocupă de Palatul comunal din Tecuci, devenit astăzi Casă de cultură. La 23 mai 1898 i se comandă proiectul Școlii nr. 1 profesionale de fete din București.
La Pitești ridică între 1898-1899 Prefectura județului Argeș, azi Muzeul Județean de Istorie Naturală. În 1901 este dirigintele lucrărilor finale ale Palatului comunal din Târgu Jiu, azi Prefectura județului Gorj.
Craiova de azi se află pe ruinele vechii aşezări geto-dacice, Pelendava, datând din perioada 400-350 î.e.n. Aşezarea este menţionată pe Tabula Peutingeriana, harta romană comandată de împăratul Caracalla şi definitivată în timpul lui Severus Alexander în anul 225.
Evoluţia Craiovei, pe teritoriul căreia aşezările omeneşti au avut o permanentă continuitate, are loc în contextual dezvoltării generale a Ţării Româneşti în secolele XIV-XV. Craiova se afirmă şi în lupta de rezistenţă antiotomană din secolele XIV-XV, lângă Craiova considerându-se că se află vestitele Rovine, mlaştinile din Lunca Jiului, unde s-au purtat marile bătălii încheiate cu victoria românilor conduşi de Mircea cel Bătrân.
La sfârşitul sec.XV Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti care deţineau peste 100 de sate, fiind o adevărată putere economică şi fără a căror alianţă domnii aflaţi în scaun nu se puteau menţine. Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării, ca importanţă, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică dezvoltare, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar.
Craiova a fost în Evul Mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic.
În 1795, o epidemie de ciumă a secerat sute de vieţi omeneşti, iar în 1796 focul pustieşte multe cartiere. Pagube serioase au fost aduse oraşului de către cetele turceşti din Vidin, care au ocupat Craiova în 1806.
În 1848, în zilele revoluţiei, la Craiova a apărut ziarul „Naţionalul”.
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova – familia Bibescu – a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856).
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25000 de locuitori, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti.
Craiova s-a implicat în Războiul de Independenţă (1877-1878). Craiova se află în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova – cu cei peste 40000 de locuitori – se îndreaptă spre o dezvoltare capitalistă în domeniile industrial, comercial şi edilitar.
Craiova a fost primul oraş al ţării alimentat cu curent electric pe bază de motoare cu combustie internă.
