Cetatea Sucidava a fost un important centru economic şi militar al unui trib geto-dacic, respectiv “sucii”, de unde şi numele cetăţii. După cucerirea Daciei de către romani aici s-a construit un castru devenit important din punct de vedere economic şi contribuind, astfel, la dezvoltarea oraşului roman Sucidava. Împăratul Constantin cel Mare va construi aici, în secolul IV, din lemne şi pietre, un pod peste Dunăre, pod considerat, la vremea respectivă, unul dintre cele mai lungi din antichitate prin cei aproape 2,5 kilometri. La ora actuală, din acesta mai rezistă timpului doar un “picior”.
Cetatea Sucidava se întinde pe o suprafaţă de circa 22 de hectare. După ce a fost distrusă de huni, va fi refăcută de către împăratul bizantin Iustinian, între anii 527 şi 535. Cercetările arheologice atestă după anul 602 o populaţie daco-romană, apoi românească – menţionată în “Diploma Cavalerilor Ioaniţi” în anul 1247, când este atestat documentar satul Celei.
În anul 1977 a fost readusă la suprafaţă “Poarta Constantiniană”, ce provine din secolul IV şi care se află în partea de S-V a cetăţii, ea făcând legătura între Podul ridicat de împăratul Constantin cel Mare şi interiorul castrului. Chiar şi astăzi se mai pot vedea la faţa locului urmele carelor romane ce traversau Dunărea pe pod, valea cetăţii peste un podeţ din lemn şi intrau, apoi, în cetate. În incinta cetăţii pot fi văzute rămăşiţele Basilicii creştine, cu ziduri groase de 65 de centimetri, construite din piatră nefasonată legată cu mortar, care aveau iniţial o înălţime de 1,08 metri. În interiorul bazilicii, sub nivelul pardoselii, s-au găsit şase morminte, cu orientare V-E.
Un alt aspect ce merită menţionat este “Hypocaust”-ul, camera termală (ce datează din secolele IV-V d.Hr.), din care acum a mai rămas doar temelia camerei de 11 metri lungime şi sistemul său de încălzire prin pardoseală, din care pot fi admirate rămăşiţele a 22 de stâlpi perfect aliniaţi. În spaţiul dintre podea şi baza stâlpilor (“pilae”) circula aer cald provenind dintr-un captor aflat în exteriorul edificiului – în acest mod se realiza încălzirea acestei construcţii importante ce a fost, se crede, sediul comandantului cetăţii.
Un principal pol de atracţie este “Fântâna Secretă”, considerată unicat prin modul de construcţie. Amenajată în secolul VI, ea este (re-)descoperită abia în anul 1958, iar numele se trage de la faptul că permitea aprovizionarea cu apă dintr-un izvor subteran aflat în afara zidurilor cetăţii – la 14 metri, ea fiind construită, cred istoricii, odată cu refacerea fortificaţiei din vremea împăratului Iustinian, şi a fost folosită pe toată durata existenţei sale. Este construită din cărămidă roşie, originală, care se păstrează şi azi în bolta restaurată, părţile laterale fiind şi ele cele originale. Ea a fost prevăzută cu guri de aerisire funcţionale şi azi deoarece mediul era unul închis la adâncimea maximă unde acesta ajunge: tunelul coboară în plan înclinat 26 metri – până la o adâncime de 18 metri. În prezent a rămas un obicei ca, în ziua nunţii, mirii să vină aici să bea “apă vie” din acest izvor pentru o căsnicie plină de iubire. Din acest motiv, Fântâna Secretă este denumită de localnici şi “Izvorul iubirii”. Apa este incă potabilă şi are o claritate atât de mare încât trebuie să o tulburi pentru a-ţi da seama că aceasta există cu adevărat.