Cea mai veche afacere de familie străină din România cu activitate neîntreruptă de 320 de ani este Atletul Albanez. Aparține familiei Memish, originară din Albania.
Istoria afacerii familiei Memish în România începe acum 300 de ani. Pe la 1700, ajungeau în Ţara Românească primii Memishi, care se îndeletniceau cu negoţul de dulciuri şi băuturi tradiţionale albaneze. Veneau vară de vară şi numai iernile şi le petreceau acasă.
Chiar daca are o vechime de 300 de ani, numele actual il poarta abia din 1912. În primăvara lui 1912 a venit un circ la Slatina în cadrul căruia exista un număr de lupte greco-romane. Premiul era de 300 de napoleoni de aur. În competiție a intrat și unul dintre strămoșii familiei Memish, care a și câștigat. Din respect pentru oraş şi pentru cetăţeni, el a donat banii primăriei, care, la rându-i, a oferit afacerii numele de Atletul albanez, care funcţionează fără încetare de atunci.
Afacerea a funcționat fără oprire inclusiv pe vremea regelui, a lui Gheorghiu Dej sau Ceaușescu. Ba mai mult, pe vremea când Ceauseșcu își făcea ucenicia la Slatina, într-o cizmărie de lângă vechiul local, acesta mai oferea servicii bunicului lui Gemal, nepotul patronului.
Funcționarea fără întrerupere și farmecul aparte al albanezilor a atras mari personalități care le-au trecut pragul. Una dintre declarațiile vremii amintesc o vizită a lui Charles de Gaulle în România care, însoțit de Ceaușescu, a oprit coloana oficială să-i ofere un pahar cu bragă de la tata cofetărie. Dintre numele sonore care au vizitat locul mai amintesc pe Ion Minulescu, Nicolae Iorga, Eugen Ionescu, Amza Pellea, Nicu Constantin, Doina Badea, Dan Puric, Gheorghe Hagi, James Rosapepe (fostul ambasator SUA în România), ambasadorul Albaniei în România, Rodica Popescu Bitănescu, lotul de juniori de la Chelsea Londra.
Cofetăria pare o capsulă a timpului, blocată în anii 1950, singura tehnologie modernă fiind aerul condiționat. Frigiderele sunt pline cu sticle cu bragă și citronadă, halviță, rahat și înghețată, iar pereții sunt plini cu decupaje din ziare și fotografii vechi ale musteriilor celebri ce i-au trecut pragul bragagiului din Slatina.
Toate rețetele sunt secrete, în magazin n-a angajat niciodată pe nimeni din afara clanului, iar în laborator au acces numai membrii familiei.
Specialitățile casei sunt: bragă, citronadă, înghețată, sarailii, halviță, baclava, rahat de trandafir, rahat cu nucă.
În 2008, Primăria Slatina a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului familiei Memish.