Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre, cu o putere instalată de 2235 de MW. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa.
În anul 1956, prin hotărârile adoptate la Bucureşti şi Brioni s-a decis utilizarea uriaşului potenţial hidroenergetic comun al Dunării în interesul ambelor ţări prin realizarea unei hidrocentrale în sectorul Porţile de Fier.
În perioada 1956-1960, Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) Bucureşti şi Institutul Energoprojeckt Belgrad au elaborat un Memoriu tehnico-economic prin care au propus amenajarea şi utilizarea potenţialului hidroenergetic al sectorului comun prin două sisteme hidroenergetice şi de navigaţie amplasate în profilul Gura Văii – Sip km D 943 în prima etapă şi în profilul din zona Gura Văii. Raduievat în etapa următoare. Guvernele celor două ţări au aprobat Memoriul în anul 1960.
Toate documentele privind proiectarea, execuţia, obligaţiile reciproce şi exploatarea cuprinse în Acord şi Convenţii au fost semnate la 30 noiembrie 1963 de către conducătorii celor două state. Avea să fie cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de mbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. A fost prima colaborare transfrontalieră dintre România şi Serbia.
Cele două părţi au convenit ca atât costurile, cât şi rezultatele să fie împărţite în mod egal. Prin Acordul din anul 1963 s-a prevăzut construirea obiectivului astfel încât să permită exploatarea cu nivelul biefului amonte variabil până la cota de 69,50 mdMA, iar regimul iniţial de exploatare de lungă durată adoptat a fost cel cu cota maximă la gura Nerei de 68,00 mdMA.
Astfel, la 1 ianuarie 1964 a fost înfiinţată Întreprinderea Centrala Hidroelectrica (I.C.H.) Porţile de Fier, având ca obiect de activitate supravegherea lucrărilor de investiţii pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie (S.H.E.N.) Porţile de Fier. Pe 27 iulie 1964, primii 20 de angajaţi sub conducerea inginerului Gheorghe Andrei Sălăgean au venit de la Argeş cu trei camioane încărcate cu corturi şi cazarmament. Acestora aveau să li se alăture rând pe rând muncitori de la barajele Bicaz şi Bistriţa. Aşa a început ridicarea coloniilor muncitoreşti. Inaugurarea începerii execuţiei Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964.
Pentru un asemenea colos era nevoie de forţă de muncă pe măsură. Aşa se face că în zonă au venit muncitori din toate colţurile ţării, dar în mod special din Moldova şi Ardeal. Au fost cazaţi în colonia muncitorească de la Gura Văii şi în Drobeta Turnu Severin. Oamenii au venit atraşi de salariile bune, iar o parte au fost detaşaţi de la alte baraje din ţară. Cea mai mare parte din ei au rămas pentru totdeauna pe aceste meleaguri.Şi-au întemeiat familii aici şi au muncit toată viaţa până la pensionare la hidrocentrală.
