Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Bust Mihai Viteazul, BăileștiCod 1295


Statuia din Băilești a fost ridicată în memoria lui Mihai Viteazul.

Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558. Mama sa s-a numit Tudora. Ea era sora lui Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul (capuchehaia) domnului Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.

La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca și au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târguşor.

Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al otomanilor după ce a plătit o sumă record de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Țării Românești, efectiv de pe 11 octombrie.

Fiind simultan domnitor în Țara Românească (1593-1601), Transilvania (1599-1600) și Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată în istoria României unirea tuturor românilor. În conștiința colectivă românească, el este unul dintre cei mai importanți eroi naționali ai României.

I s-a spus Viteazul pentru că a avut curajul să înfrunte forța uriașă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar și toate celelalte națiuni vremelnic potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tătarii și rușii.

Din ianuarie 1588 și până în vara anului 1593, el va urca constant în dregătorii, de la funcția de ban de Mehedinți, la acea de mare stolnic, mare postelnic și mare ban.

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel prima unire a țărilor române.

Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune. Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari dinTransilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele și satele lor (GhimbavCodlea,MerghindealCincuȘura MicăCristianCâlnic etc.). Mihai nu reușeste să înfrângă revolta nobililormaghiari transilvăneni, sprijiniți de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14088489