Casa Ioan Gheorghiadis este una dintre cele mai importante clădiri istorice ale orașului Calafat. Aceasta a aparținut lui Ioan Gheorghiadis, grec stabilit în Calafat, până în 1893. Ulterior, clădirea a fost renovată, dotată, având mai multe întrebuințări printre care Liceu comercial de băieți, Gimnaziu de fete începând cu 1948. În acest moment clădirea servește ca unitate militară.
Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică. O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar–Țepeluș (noiembrie 1477 – septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întărește Tismanei, unde era stareț Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca și alte vămi și bălți. Din 30 aprilie 1502 datează un alt hrisov, dat de Radu cel Mare (1495-1508), care întărește Tismanei, al cărei egumen era Ioanichie, „vama de la Calafat, ca să fie de ocină și de ohabă și să ia vama de la Calafat”.
Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea datează alte două hrisoave domnești, prin care se întărea mănăstirii Tismana vama de la Calafat. La 26 iunie 1508, Mihnea I cel Rău întărește mănăstirii vama de la Calafat, care a fost a Tismanei încă de la bătrânii domni, iar la 1 mai 1510, din Târgoviște, Vlad cel Tânăr o dă ieromonarhului Ioanichie și călugărilor de la Tismana. La 10 mai 1523, Vladislav al III-lea, dă poruncă mănăstirii Tismana „ca să fie volnici călugarii din Sfânta mănăstire Tismana să-și ia vama de sare de la Vadul Vidinului de la valahi”, iar un an mai târziu, tot acesta, întărea egumenului Istratie și călugărilor Tismanei „vama de la Calafat cu târgul și balta Bistreț cu vamă”, ca și altele, „pentru că le-au fost vechi și moșteniri de la bătrânii domni”. Asemenea acte de danie, sau mai exact de reîntărire a stăpânirii asupra vadului de la Calafat, au mai fost date de către Moise Vodă (12 mai 1529) și Mircea Ciobanul (26 aprilie 1547), Petru cel Tânăr (17 aprilie 1568). Din cercetarea documentelor epocii, rezultă că în secolele XIV–XVII Calafatul constituia punctul terminus al unui drum comercial important, cunoscut și sub numele de „Drumul sării”, poziția lui geografică oferind condiții optime pentru desfășurarea unui activ comerț de tranzit. De aici produsele excedentare ale Țării Românești ajungeau în Peninsula Balcanică, până pe țărmurile Adriaticii și tot pe aici, mărfurile negustorilor turci și greci pătrundeau în Muntenia și mai departe, în Transilvania și Ungaria. Prin vama de la Calafat se trimiteau în Imperiul Otoman mari cantități de cereale, vite, cai, oi, pește, sare, vin, ceară, miere, cherestea. Prin același punct intrau în țară obiecte de îmbrăcăminte și podoaba, stafe orientale, covoare, mirodenii. Importanța care se acorda Calafatului în secolele XVII–XVIII era determinată și de faptul că, fiind așezat în fața Vidinului și la răscruce de drumuri, prin el se scurgeau mărfurile ce veneau sau plecau din părțile de apus ale Bulgariei, Macedoniei, vestul Serbiei și chiar de mai departe, ăn Ragusa și Salmatia. Tot de la Calafat se putea face ușor legătura cu Craiova, pe unde trecea principalul drum comercial care străbătea Oltenia de la est la vest (București – Pitești – Slatina – Craiova – Cernet – Varciorova).
