Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Muzeul Henri Coandă, PerişorCod 1403


În anul 2006, în Perisor, a fost amenajat de edili un muzeu al satului.

Datorită sprijinului acordat de Asociația Română pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii (ARPIA), filiala Craiova, a fost posibilă și amplasarea unui avion IAR 93, în curtea muzeului, unul dintre primele aparate româneşti la realizarea căruia a contribuit savantul român. Alt simbol al existenței lui, despre care localnicii povestesc cu mare drag, este un nuc care a fost plantat chiar de Henri Coandă.

Aici, există două săli dedicate memoriei marelui savant, unde sunt expuse materiale legate de copilăria sa, care s-a petrecut, în parte, la Perişor. În faţa muzeului a fost amplasat un bust din bronz al lui Henri Coandă.

Muzeul prezintă într-o încăpere diverse bunuri culturale etnografice.

Henri Coandă s-a născut la București, pe 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase.

Tatăl lui era generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și sosele din București.

Mama, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie, viitorul inginer si fizician a fost fascinat de miracolul vântului.

Urmând cursurile primare, nu intâmplator, la scoala ce purta numele iluministului Petrache Poenaru, apoi ale Colegiului „Sfântul Sava“, Henri Coandă și-a petrecut anii copilăriei mai mult la bunicii săi de la Perișor, făcând vizite dese la Calafat și Craiova, unde aceștia aveau proprietăți.

A făcut studii temeinice în Germania, Belgia şi Franţa, având patru diplome de specializare la vârsta de 24 de ani.
Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimente aerodinamice și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

Între 1911-1914, Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol din Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934, obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și „Efectul Coandă”.
Henri Coandă revine definitiv în țară, în 1969, ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12494395