Centrul Cultural Bulgar din Calafat este găzduit în cadrul Palatului Marincu.
Clădirea a fost ridicată între anii 1905-1907 de către Ștefan Marincu, primar al Calafatului în perioada 1911-1914, care provenea dintr-o familie înstărită care a dat multe valori. Palatul a fost ridicat în memoria fiicei sale, Marioara, care la numai 13 ani a murit de TBC, după ce și prima fiică — Olga, murise la doar un anișor de meningită TBC.
A fost construit în stilul eclectic al vremii, neoclasicism francez, cu accente de baroc și rococo, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, cel care a realizat și Palatul Regal, Palatul Cotroceni, Palatul ‘Jean Mihail’ din Craiova, clădirea Casei de Economii și Consemnațiuni București, iar cel care a supravegheat lucrările a fost arhitectul Constantin Rogalski.
Ștefan Marincu a fost un bun finanțist, a înființat ‘Banca Calafatului’ (1901), s-a ocupat de negustorii și mari arendășii, a ajuns membru în Camera de Comerț din Craiova și primar al Calafatului (1911-1914).
Palatul are aproape 50 de încăperi și o suprafață de 8.333 mp pe trei niveluri și a costat în acei ani un milion în monede de aur. Construcția principală, subsol, parter, hoch-parter, etaj și turla, însuma 48 de încăperi cu diferite destinații. De locuit efectiv au fost 11 camere la hoch-parter dând toate în marele hol, 4 la etaj, 6 la subsol. I s-a instalat lumină electrică, calorifer, ascensor pentru transportul mâncării de la bucătăria din subsol la sufrageria din hoch-parter, apă curentă.
Clădirile anexe au fost: casa portarului cu 3 camere și casa din latura dreaptă a curții, cu etaj. Jos erau grajdurile și garaje, sus opt camere de locuit pentru personal. Alăturate în curte erau cotețele și ghețăria; mai era și sera construită din fier și geamuri, în funcțiune și astăzi. Ea se află în grădina din spatele palatului care avea nu numai flori, ci și arbori fructiferi. În seră erau pomi exotici: lămâi, chitri, portocali, multe soiuri de palmieri.
Decorațiunile exterioare și interioare s-au datorat inginerului constructor italian Pietro Adotti. El a venit cu echipa sa de cioplitori, stucatori, zugravi, feronieri, tâmplari, ebeniști. Au lucrat trei ani la palat. Marmura a fost adusă din Italia, albă ca neaua, cu diferite irizări în carnea ei, un bois de rose, verde, roșu sângeriu, crem. Dincolo de masivele uși de fier forjat apăreau geamurile de cristal cu monograma proprietarilor filigranată în coronament, iar treptele scărilor ce urcă spre interior sunt lucii, lăptoase. Desfășurate în evantai, le mărginește dantelăria aurită a balustradelor. Ele se răsfrâng strălucitoare în două oglinzi de Murano. Paralele, fixate în cadre poleite de pereții laterali ai antreului, îi sporesc dimensiunile — o cornișă dantelată îi conturează plafonul. Din medalionul lui central, înflorit ca un lotus, atârnă un candelabru cu opt brațe arcuite, suflate cu aur, susținând în cupe de cleștar flăcările lumânărilor și lacrimile pandeloqurilor transparente, un grațios arabesc luminos, multiplicat și el la infinit în adâncul oglinzilor.
Pentru saloane, mobila stil Louis XIV sau Louis XVI, tapiseria Aubusson, covoarele de Savonnerie, au fost aduse din Franța.
Numai în camera românească era așternută pe jos o frumoasă scoarță oltenească. În camera orientală erau covoare de Șiraz și Tabriz, neprețuite, șaluri turcești, arme scumpe, măsuțe joase încrustate cu sidef.
