Deportările în Bărăgan au fost o acțiune de amploare de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalinși liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. Spațiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave se întindea între satele Beba Veche (județul Timiș) și Gruia (județul Mehedinți), acoperind un număr de 203 localități. Au fost deportate și persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportații s-au întors la locurile lor natale.
În acea noapte (18 spre 19 iunie 1951), care a rămas în memoria bănățenilor și nu numai drept “Rusaliile negre”, 12.791 de familii din 3 județe ale României (Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți), însumând 40.230 de persoane, au fost îmbarcate în 2.656 de vagoane de tren și 6.211 de autocamioane cu destinația Bărăgan.
Unul din pretextele uneia din cele mai mari drame ale satului românesc a fost legat de asigurarea securității la granița cu Iugoslavia, în contextul răcirii relațiilor dintre regimul stalinist din România și cel comunist condus de mareșalul Iosif Broz Tito.
A fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945.
Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.
Cetățenii supuși deportărilor erau cuprinși în trei mari grupe. În prima categorie intrau funcționari epurați, militari deblocați, liber-profesioniștii. A doua categorie, cea mai numeroasă, era constituită din cetățeni originari din Basarabia și din Bucovina de Nord, din cetățeni de origine macedoneană, chiaburi, cârciumari, foști industriași sau moșieri. Din cea de-a treia grupă făceau parte cei care avuseseră la activ o condamnare pentru o infracțiune politică sau trecerea frauduloasă a frontierei sau pentru o infracțiune de drept comun gravă, precum sabotajul economic, delapidarea sau tâlhăria.
În urma deportărilor în Bărăgan, 1.731 de deportați, printre care 175 de copii, au murit în perioada 1951-1956.
În 1990, la Timișoara a fost înființată Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan.
Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, din Timișoara, împreună cu Asociația Foștilor Detinuți Politici, din Turnu Severin, și-au asumat printre altele și rolul de administrare a memoriei deportării prin editare de cărți, arhivare de documente, instalarea de monumente și organizarea periodică de simpozioane și comemorări.
