Monumentul este ridicat în memoria victimelor comunismului, a deportaților și a strămutaților în câmpia Bărăganului, eroilor care au murit în perioada 1944 – 1989. Monumentul a fost ridicat de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Mehedinți.
Anual, pe 9 martie, coroane de flori sunt depuse la monumentul din Parcul Dragalina.
Conform statisticilor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în timpul regimului comunist au fost 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politic, în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 au murit. În Câmpia Bărăganului, 4000 de deținuți politic și-au jertfit viața în închisori, temnițe și lagăre de muncă forțată pentru biruință, dreptate, demnitate și libertate.
Din Mehedinţi au fost ridicate forţat şi strămutate în Bărăgan 1.243 de familii cu 3.851 de persoane din 100 de localităţi. Prin fixarea acestor familii pentru o perioadă nedeterminată atunci, în sud-estul Bărăganului, în câmpul gol, s-au înfiinţat 18 localităţi noi. Operaţiunea a început cu defrişarea culturilor de grâu, orz, porumb, rapiţă. În doi, trei ani aceste aşezări în câmp au devenit sate cu primării, posturi de miliţie, şcoli şi biserici. Cu chipurile umbrite de tristețe, foștii deportați care încă mai trăiesc au dat cu greu mărturie despre suferințele îndurate.
Deportările în Bărăgan au fost o acțiune de amploare de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. Spațiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave se întindea între satele Beba Veche (județul Timiș) și Gruia (județul Mehedinți), acoperind un număr de 203 localități. Au fost deportate și persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportații s-au întors la locurile lor natale, dar nu și-au recăpătat casele.
În noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945. Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.
