Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Judecătoria Caracal, CaracalCod 1590


Până în anul 1896 Tribunalul Romanaţi funcţiona în sediul Prefecturii. Devenind neîncăpător autoritățile locale au luat hotărârea să contruiască un sediu al justiţiei. Construcţia a fost ridicată în stilul neoclasic pentru ca funcționa ca Palat de Justiţie. S-a mărit prin noua construcţie ce i s-a adăugat în anul 1927 pentru Curtea de Juraţi și pentru secţia a doua a tribunalului.

În această clădire au funcţionat cele două secţii ale Tribunalului Romanaţi, Secţia I-a şi Secţia a II-a, Secţia Tutelară, Parchetul Romanaţi şi Portărei. Informaţii despre activitatea judecătorească în perioada 1896-1928 ne furnizează monografia judeţului Romanaţi din 1928. Potrivit acestei monografii în perioada menţionată au funcţionat ca prezidenţi (preşedinţi) şi prim-prezidenţi (prim-preşedinţi) Victor Antinescu, Ion Hagiescu-Mirişte, Ion Stănescu-Buzău, Mircea Căpitănescu, Eugen Mărculescu. Secţia I-a a Tribunalului Romanaţi era condusă de prim-preşedintele Eugen Mărculescu, având ca judecător de şedinţă pe Ion Georgescu, cu grad de preşedinte şi pe Ion Anastasiu, ca judecător supleant pe Toma G.Veleanu, iar la cabinetul 1 Instrucţie pe Petre Mihail, cu grad de preşedinte.

Secţia a II-a a Tribunalului Romanaţi, a fost condusă de N. Bărbulescu, preşedinte, iar ca judecători de şedinţă Stefan Constantinescu, cu grad de preşedinte şi Gheorghe Marinescu, judecător supleant, T. Ronea, iar cabinetul 2 intrucţie îl avea pe T. Cristea. Secţia tutelară îl avea judecător de şedinţă pe Dimitrie Dăbuleanu.

Ştefan Ricman precizează în Monografia Romanaţiului că la Palatul de Justiţie, în sala paşilor pierduţi se afla fixată, în zid o placă de marmură neagră cu următoarea inscripţie: „Cinste şi recunoştinţă eroilor avocaţi şi magistraţi din Romanaţi căzuţi pe câmpul de onoare în războiul din 1916-1918, pentru întregirea neamului“ şi îi menţionează ca eroi pe Vasile V. Suditu  judecător de şedinţă, căpitan de rezervă, Teodor Băloi  judecător de ocol, locotenent de rezervă, Ion P. Dumitrescu  judecător de şedinţă, locotenent de rezervă şi avocaţii Nicolae I. Celarianu, Emilian Georgescu, Teodor Crâşmaru, Teodor Dobrotescu, sublocotenenţi de rezervă.

În cadrul Tribunalului Romanaţi în 1928 funcţiona, Judecătoria Mixtă Caracal, avându-i ca judecători pe C. Marinescu, C. M. Oprescu, ajutor judecător pe N. Alexandrescu şi grefieri pe A.Marin şi P.Ţencu şi Judecătoria Rurală Caracal având judecători pe Ion P. Dacian cu grad de preşedinte de tribunal, C. P. Dumitrescu, ajutor de judecător şi grefieri pe P. Ştefan Constantin şi D. Dumitrescu.

Instaurarea regimului comunist a adus modificări în sistemul judecătoresc. În 1950 Tribunalul Romanaţi devine Tribunal de Raion, iar după desfiinţarea Judeţului Romanaţi, în 1968, Judecătoria Caracal intră în subordinea Tribunalului Olt.

În 1956 clădirea a fost preluată de Sfatul Popular Raional și transformată, mai întâi în Palat al Culturii, apoi în sediu pentru diverse instituții. Din palatul de justiţie, Judecătoria și-a mutat sediul până în 1995.

În anul 1995 prin hotărâre judecatorească, a fost redobândită de Ministerul Justiției. Între anii 1997-2000, aici au fost executate ample lucrări de consolidare și reparații capitale. În anul 2000 Judecătoria Caracal și-a recăpătat sediul.

 




Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14089637