Mânăstirea Clocociov, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, își înscrie numele printre cele mai vechi așezăminte monahale. Începuturile ei, nefiind fixate în documentele vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul, care a și înzestrat-o cu donații, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă și substanțială refacere în timpul lui Matei Basarab. Astfel, reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soția jupâneasa Dumitra și cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 și a durat câteva luni.
O tradiție spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoștință a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moșii. În sprijinul acestei tradiții vine și mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”, probabil sub influența unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.
Între secolele XVII-XVIII mănăstirea era cunoscută prin proprietățile și veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul către Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos. Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstirești, complexul a pierdut mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum și a cutremurelor din secolele XIX și XX, care au dus la totala sa degradare.
Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simțit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981.
Mânăstirea păstrează parțial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforți pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreață. Clopotnița este o construcție formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nișe în grosimea zidului, și turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele.
Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groși. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobește pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Ușa de la intrare, stranele, catapeteasma și restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor și ale descendenților lor direcți.
În incintă s-a amenajat și un muzeu, cu o importantă colecție de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă (în special argintării, broderii, țesături și sculpturi în lemn), și cărți cu ilustrații gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din țară de renumiți artiști români. Conservate bine, ele constituie o colecție de o importantă valoare istorică și culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum și o îndelungată și intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.
Astăzi, obștea mânăstirii numără 40 de maici, stareță fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor Pr. Nicolae Bălășoiu.