Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Nașterea Maicii Domnului, SlatinaCod 1655


Istoria singurei biserici de lemn din Slatina începe abia în anul 2000 când, prin donaţia lui Ioan Popescu Labă, s-a obţinut terenul pe care se află astăzi acest lăcaş de cult. În acelaşi an, Preasfinţitul Episcop Gherasim al Râmnicului a pus piatra de temelie, iar pe 1 noiembrie 2001 s-a procedat la înfiinţarea noii parohii, ce avea să primească hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Pogorârea Sfântului Duh”, paroh fiind numit Preotul Alexandru Constantin din Slatina.
Profesorul Octavian Ciocşan, specialist restaurator, a propus atunci construirea bisericii din lemn, în stil maramureşean.
Primele săpături pentru fundaţie au fost demarate în iunie 2001. Pentru a se putea sluji, mai întâi a fost construit altarul de vară, prima sfântă liturghie fiind oficiată pe 14 septembrie 2002, iar de Sfintele Paşti ale anului 2004 s-a slujit pentru prima dată în pridvorul bisericii, întrucât aceasta se afla încă în construcţie.
Catapeteasma, sculptată în lemn de stejar, a fost executată de meşterul Nicolae Oproiu din Sălătruc-Argeş, în anul 2005, iar pictura icoanelor de pe catapeteasmă aparţine Preotului Marian Stan de la Parohia Săltăneşti.
Pereţii bisericii au fost realizaţi din lemn de brad, acoperişul din şiţă, iar turla-clopotniţă a fost prevăzută cu coif conic elansat. La data de 6 noiembrie 2006 Episcopul Gherasim, înconjurat de un ales sobor de preoţi, a sfinţit biserica. Însă, lucrările au mai continuat şi în anul 2007, când a fost izolat termic şi placat cu rigips interiorul bisericii, iar în anii 2009-2010 meşterul zugrav Hari Bungiu a executat şi pictura.
Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.
Preasfânta Fecioară Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12453215