Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfântul Gheorghe, Osica de SusCod 1695


Biserica Sfântul Gheorghe datează din 1937, fiind înscrisă în lista monumentelor istorice, având formă de cruce. A fost construită de enoriași cu sprijinul preotului Constantin D. Ochescu.
Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, ajunge conducător de armată.
În anul 303, împăratul Dioclețian va începe lupta împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcașuri de cult, interzise adunările creștinilor, arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. În fața acestei situații, Sfântul Gheorghe nu se ferește să-și mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care va fi întemnițat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept, etc, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa.
Cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat, a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul.
Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire.
Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.
În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. De asemenea, Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul armatei române.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14246789