Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica de Lemn „Cuvioasa Paraschiva“, IbăneștiCod 1708


Biserica a fost construită din lemn pe moșia megieșească de Ion Negrescu. În anul 1833 și apoi în anii 1877-1879 a fost repictată, ocazie cu care s-a construit și pridvorul nou de zid. Planul în forma de cruce, adoptat ulterior, simbolizează jertfa lui Hristos și mântuirea creștină, pătrunderea în biserică însemnând intrarea în credință. Biserica a fost pictată la interior de pictorii Dozasti Ioan și Dozasti Ilie și se păstrează în proporție de 70%. Exteriorul a fost de asemenea pictat, dar pictura s-a pierdut aproape în totalitate.
Însemnarea din decroșul navei, atât în anii epocii bizantine (7263), cât și în cei ai zilelor noastre (1785) face dovada existenței sale. Biserica se remarcă mai ales prin construcţia simplă, rustică, asemănătoare unei aşezări rurale, însă tocmai acest element oferă farmec şi spiritualitate lăcaşului. Totuşi, se evidenţiază câteva elemente: stâlpii coloraţi de la intrarea în biserică sau detaliile exterioare precum capul de brâu în ușorul stâng sau în cel drept.
De-a lungul anilor, biserica a suferit mai multe modificări, a fost renovată şi pictată. În anul 1833, aceasta s-a ridicat pe temelie și s-a acoperit din nou, pentru ca în 1879 să i se adauge pridvorul de zid. Pe peretele sudic, în tinda bisericii, îi găsim frumos pictați pe ctitorii ce au renovat lăcașul, îmbrăcați în costumele tradiționale de sărbătoare.
La intrarea în naos se mai păstrează o veche îndemnare bisericească Cine va intra întru această sfăntă şi Dumn[e]zăiască biserică cu inima năcurată nu va dibăndi înpărăţiea cerului”.
Cungrea este o comună în județul Olt, Muntenia, România, formată din satele Cepești, Cungrea (reședința), Ibănești, Miești, Oteștii de Jos, Oteștii de Sus și Spătaru.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Cungrea se ridică la 2.178 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.644 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,15%). Pentru 2,85% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,02%). Pentru 2,85% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12532828