Ctitorul închină schitul, ca metoc, Episcopiei Râmnicului, în anul 1745. Acesta a fost înzestrat cu o vie din dealul Găineștilor și o parte din moșia lui de către Ieromonahul de Balș, Partenie. Ctitorul, Matei Bârzeanu, figurează la 9 noiembrie 1755 ca hotarnic al moșiei Liosti.
Stricându-se biserica din lemn și nuiele, în anul 1805, chir Popa Nicolae postelnicul, Ioanichie Preda – frate – și postelnicul Nicolae Măinescu încep construcția unei biserici din caramidă și piatra, care s-a terminat la 29 septembrie 1809.
Între anii 1810-1812, biserica din Măinești a fost pictată, și la sfințire a primit hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. În data de 17 mai 1813, o însemnare a logofătului Ion Măinescu arată că s-a zidit această biserică din piatră. Se știe că pe aceste plaiuri ale Oltețului a haiducit Iancu Jianu.
După desființarea schitului, prin plecarea călugărilor greci, lăcașul a devenit biserică de mir și, fiind izolată, fără populație în jur, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. Abia după o sută de ani de la înființarea schitului apar în jurul lui treizeci de familii care, pentru trebuințele religioase, apelează la Biserica Sfânta Parascheva din Balș.
Din cauza stării necorespunzătoare, în anul 1926, biserica schitului este închisă cultului public. În anul 1930, preotul Ioan Ochișor îi face unele mici reparații și îi pune acoperiș de tablă. Biserica se redeschide în anul 1941, când este numit aici preotul refugiat din Basarabia, Pavel Mateevici. Acesta face unele reparații, astupând crăpăturile din ziduri, dar după puțini ani, acesta părăsește locul și biserica se ruinează.
După mai multe intervenții ale preotului Ioan Ochișor, în anul 1959 se fac forme pentru renovarea ei, dar părintele părăsește parohia după cinci ani, care este preluată de un alt preot de la parohia Bârza, județul Olt. Acesta este dezinteresat de soarta bisericii care continuă să se ruineze. Abia în anul 1979, biserica a fost renovată și acoperită din nou.
Biserica este construită din zid de caramidă, gros de 70 cm, în formă de navă. Este compartimentată în altar, naos și pronaos. Catapeteasma este din zid. Naosul este delimitat de pronaos printr-un zid de cărămidă care are pe mijloc o deschidere cât o ușa și două deschideri laterale mici.
Pe naos este o turlă oarbă în formă ortogonală, în exterior cu opt ferestre înalte și înguste. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră așezată la răsărit, iar în naos prin două ferestre pe peretele sudic și una pe cel din nord. Ferestrele sunt înalte de 80 cm și înguste.