Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Castelul de Apă, Drobeta Turnu SeverinCod 1443


Castelul cu Apă, un real simbol al municipiului Drobeta Turnu Severin, a devenit nu doar reperul unui punct turistic al orașului de lângă Dunăre, ci și una din cele mai importante atracții pentru străini. Alături de Piciorul Podului Traian și de ruinele Cetății Severinului, Castelul de Apă, a devenit clădirea emblematică a municipiului.

Turnul a luat naștere în anul 1910, când la acea vreme, aproviziona orașul Turnu Severin cu apă.

Proiectul Castelului de Apă din Drobeta a fost aprobat de Consiliul Comunal, la 10 iunie 1910, după planurile inginerului Elie Radu. Castelul avea să fie amplasat la cea mai înaltă cotă din oraş, la 104 metri altitudine pentru o distribuţie avantajoasă în toate zonele oraşului.

Castelul a fost gata în 1913 şi inaugurat un an mai târziu, când s-a pus în funcţiune întregul sistem de alimentare cu apă a oraşului. La deschidere au participat primul ministru Ion I. C. Brătianu, miniştrii Al. Constantinescu şi V. Gh. Mortun, episcopul Ghenadie al Râmnicului- Noului Severin şi a oficialităţilor locale. Castelul de Apă are 27 de metri înălţime şi este cea mai înaltă construcţie din Drobeta. A fost construit în stil medieval. Construcţia a fost plătită dintr-un credit contractat de primărie la Casa Creditului Comunal şi Judeţean.

Întreg sistemul avea o staţie de captare în amonte de oraş, uzina de apă care făcea decantarea, filtrarea şi sterilizarea şi, nu în ultimul rând, castelul de apă, prevăzut să facă distribuirea. El a fost proiectat astfel încât să fie ridicat din beton armat şi organizat în interior cu două rezervoare suprapuse. Capacitatea lor era de 1025 de metri cubi.

Această construcţie, paradoxal, a trecut prin două războaie mondiale, fără urmări asupra imobilului. În timpul Primului Război Mondial, castelul a fost folosit de armata germană ca punct de observaţie, fiind cea mai înaltă construcţie de la acea vreme.

Şi în timpul celui de-al doilea război mondial, în cupola superioară erau oameni care ţineau legătura cu comandantul escadrilei aflată deasupra Severinului şi direcţionau locurile pentru a fi bombardate. Odată cu trecerea timpului, oraşul şi-a continuat dezvoltarea, bazinele de decantare din Castel au devenit insuficiente şi s-a pus problema construirii unui al treilea bazin. Acesta se realizează în anul 1964 şi este amplasat în spaţiul podului peste ultimul planşeu de beton al construcţiei.

A funcționat având acest rol până în anul 1980, când bazinele au fost golite, iar clădirea Turnului a fost folosită  pentru birouri şi ateliere ale societății care administra la acea vreme alimentarea cu apă şi canalizarea oraşului. În decembrie 2010, Primăria Drobeta Turnu Severin a reuşit să obţină fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Castelului de Apă.

Castelul de Apă este structurat pe mai multe nivele care adăpostesc spații expoziționale, o galerie de artă și un punct de informare turistică. Turiștii au două variante de ajunge în vârful Turnului, fie cea mai scurtă, cu ajutorul unui lift, fie urcând câteva sute de trepte, efort care însă ar merita toți banii.

Fiecare etaj este unic în felul lui. Turiștii pot afla despre istoria Turnului, prin obiectele de artă care au rămas de pe vremea când de aici se alimenta cu apă întreg municipiul. Picturi, înscrisuri și multe sculpturi, toate povestesc și te readuc parcă în vremea anilor de odinioară. După ce ai străbătut cele aproape 400 de scări și ajungi în vârful Turnului.

 




Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12469777