În prezent construcțiile Cetății Tricule se află în apele Dunării, în timp ce turnul sudic este în totalitate sub ape. Acestea sunt situate în colțurile unui triunghi.
Convențional, au primit denumirile de nr. 1 (turnul de nord-vest), nr. 2 (cel de nord-est) și nr. 3 (cel de sud). Dimensiunile turnului 1 erau de 6,7 x 6,5m, având o înălțime de 10 metri, iar spre deosebire de celelalte două turnuri, care sunt ridicate direct pe stâncă, acesta este înălțat pe un strat de pământ galben și fundația lui avea pe latura de sud adâncimea de 1m. Turnul nr. 2 este conservat pe întreaga lui înălțime și păstrează încă întregul coronament.
Dimensiunile turnului nr. 2 sunt de 7,2 X 6,3m, iar înălțimea lui este de 11 metri. Pentru coronament a fost folosită cărămidă romană, la fel ca și în cazul celorlalte două turnuri, iar zidăria păstrează urmele bârnelor eșafodajului folosit la construirea lor. Interesant de notat este ca la niciunul dintre turnuri nu se observă și urme ale unor sobe sau coșuri, care ar fi putut fi o dovadă prețioasă a folosirii lor în scop rezidențial.
Turnul nr. 3 a fost năruit de ghețurile Dunării în iarna anului 1924, amprenta lui la sol fiind documentată numai în planul general publicat în 1979. Dimensiunile lui sunt de 7 x 7,5m, iar înălțimea era în 1970 de 3 metri. Zidurile tuturor turnurilor au o grosime de 1,4m, iar acestea aveau trei niveluri în interior, dintre care primul era folosit drept cameră de provizii și nu comunica cu exteriorul.
Intrarea în interiorul turnurilor era amenajată într-unul dintre pereții primului etaj, sub forma unei deschideri de 1m x 1,9m, cu ambrazura evazată către interior.
Terenul din jurul celor trei turnuri nu a putut fi cercetat arheologic decât prin doua secțiuni în 1970, deoarece în anul următor Dunărea inundase deja fortificația și șantierul nu a putut fi continuat.
Eroziunea deluvială a purtat materialele arheologice către baza pantei, motiv pentru care acestea au fost găsite în poziție secundară și la cote diferite, cuprinse între 1,2 și 2,4 metri. Așa se face că materialele ceramice hallstatiene și romane, mai ales resturi de amfore de secol II-III p.Chr., sunt amestecate cu cele feudale de secol XI-XIII. De asemenea, în apropierea turnurilor, la kilometrul fluvial 1004 și la o distanță de 7 km către nord față de vatra actuală a satului Svinița au fost descoperite 10 morminte de adulți și de copii, orientate est-vest și lipsite de inventar, care datează din secolul al XIII-lea și sunt acoperite de un nivel de secol XVII-XVIII.
Nu au fost formulate posibile legături între aceste 10 morminte și turnurile de la Tricule, în a căror vecinătate se află, motiv pentru care am putea socoti numai că ele ar fi putut aparține unor locuitori ai satelor din preajmă, supuși sau nu unui nobil care ar fi putut avea reședința la Tricule. Amenajările turnurilor, sau mai curând lipsa amenajărilor de tip rezidențial, ar pleda pentru folosirea acestora în scop strict militar, cu singura rezervă că, așa cum aminteam deja, descrierea generală a turnurilor pare a fi făcută dupa turnul nr. 2. În epoca modernă, tot la Tricule au stat de pază și grăniceri austrieci din zona Svinița – Berzasca – Drencova.
