Terenul pe care s-a construit cula se afla pe o fostă proprietate a mănăstirii Cozia. Conform tradiţiei istorice, se pare că ar fi fost construită în anul 1800 de către Tudor Vladimirescu după arderea Cerneţiului de către trupele turceşti. După moartea lui Tudor, Vasile Strâmbeanu ia cula în proprietate, iar din anul 1838 revine lui Ion Gărdăreanu şi sotiei, Sevastiţa, fiind mostenită apoi pe linie feminină. In anii primului război mondial, cladirea a fost folosită de către diverse unităţi militare.

Pe lângă valoarea istorico-arhitecturală are și o valoare memorială. În perioada 1959-1977, Cula lui Tudor Vladimirescu a fost transformată în muzeu, aici funcționând și o expoziție permanentă cu documente și diferite obiecte care aparținuseră conducătorului Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

Cula construită din cărămidă și lemn se compune din parter și etaj. Parterul este alcătuit dintr-un beci mare, o cameră și casa scării care dă în cerdac. Etajul prezintă un cerdac cu zece coloane masive din cărămidă, trei camere și un coridor îngust, lung la capătul căreia se află un wc sau „umblătoare”. La parter și etaj se păstrează câteva guri de tragere (metereze). Ferestrele au fost mărite, după ce casa fortificată si-a pierdut funcția de apărare. Tavanele parterului sunt boltite, din cărămidă în timp ce tavanele etajului sunt din lemn. Învelitoarea este acoperită cu șindrilă.

Tudor Vladimirescu a avut mai multe proprietăţi la Cerneţi, printre care o casă cu prăvălie, o moară, casa-culă cu vie şi livadă, pe deal, deasupra satului. Datele acestea sunt confirmate de diata, adică testamentul, sulgerului Tudor, de la 1812, pe când avea de gând să plece în Rusia.

În amintirea viteazului Tudor Vladimirescu, la fiecare început de iunie, cernăţenii organizează o frumoasă manifestare, în cadrul căreia tinerii din Cerneţi îmbracă costumul de panduri şi, bineînţeles, pe cel al lui Tudor Vladimirescu

Culele sunt case fortificate ale căror denumire provine din cuvântul turcesc “zkule” care înseamnă turn. Ele au fost construite de boieri și boiernași pe moșiile lor din Oltenia pentru a se apăra de invaziile cetelor de turci (adalii, cirjalii, pazvangii) proveniți din raialele de la Dunăre. Răspândirea lor a fost largă pe întreg teritoriul Olteniei și în vestul Munteniei.