În zonă, în timpuri de mult apuse, au existat mai multe mănăstiri; unele dintre acestea au supraviețuit, altele însă nu. Începuturile Mănăstirii Sfântul Pantelimon, dintre Balaci și Siliștea-Gumești, se întind cu mult mai înainte de actuala renaștere a acesteia. Mănăstirea a avut o soartă nu prea fericită, ca urmare a mișcărilor militare din zonă.
Cu ani în urmă, aici a funcționat o unitate militară; dezafectată în anul 1960, terenul și construcțiile cu arhitectură tipic cazona au fost cedate de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerului Culturii și Cultelor și ulterior, Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în vederea înființării unui așezământ monahal dorit de locuitorii comunei și ai localităților din zonă.
Unitatea militară și aeroportul, înființate aici după cel de-al Doilea Război Mondial, au șters orice urmă de mănăstire. Există o depeșă a unui protopop teleormănean care solicită Comisiei Monumentelor Istorice, în anul 1921, dărămârea Bisericii Sfântul Nicolae din satul Siliștea-Gumești și construirea unei biserici noi pe locul acesteia, deteriorate.
Deși “biserica veche” nu avea nici 100 de ani, în inventarul ei aflăm „opt icoane vechi, deosebit de valoroase”. Este posibil ca aceste icoane să fi provenit de la mănăstirea dintre Balaci și Siliștea-Gumești, care se desființase nu de prea multă vreme.
Cele aproape 30 de pavilioane ale unității militare din Siliștea sunt ocupate în anii 1960 de către o casă de copiii (1.600 de copii). Această casă de copii este mutată de aici în preajma marii revoluții din anul 1989. După anul 1990, rămănând pustii, pavilioanele ajung aproape o ruină. Dispar uși, ferestre, instalații etc.
Din anul 1998 până în prezent, un grup de călugări sub purtarea de grija a Prea Cuviosului Ieromonah Benedict Mihalcea, numit egumen al Mănăstirii Sfântul Fanurie, s-au nevoit necontenit pentru amenajarea și dezvoltarea așezământului monahal învingând nenumărate greutăți.
În anul 2003, cu binecuvântarea Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului, s-au inițiat demersurile în vederea construirii unei biserici, absolut necesară, pentru oficierea serviciului religios.
Biserica, în stil maramureșean este singura care are destinația specifică serviciului religios, accentuând noua destinație data construcțiilor cazone de altă dată. Biserica are dimensiunea de 12×7 metri ca suprafață, turla pe pronaos cu înălțimea de 22 de metri și crucea de 2 metri. Soluția aleasă a fost impusă și de mijloacele materiale reduse bazate, în principal, pe sumele colectate prin donații.
