Muzeul Mitre Arambașa din Dăbuleni a fost inaugurat în anul 2016, având la bază o investiție susținută financiar prin intermediul programelor Uniunii Europene. Mitre Arambașa a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Olteniei. Acesta a contribuit la realizarea de eseuri, proze, fiind pasionat de arheologie și cercetare, un participant activ la viața culturală și spirituală a Bechetului, orașul în care a locuit de-a lungul existenței sale (1924 – 2004).
Dăbuleniul era cunoscut în secolul al XV-lea sub numele de Recica-Dăbului. Cea mai veche mărturie documentară despre satul Dăbuleni datează din 5 iunie 1494 din timpul domnitorului Vlad Călugăru. În secolul al XV-lea, Recica Dăbului nu era decât o insulă în mijlocul proprietăților Craioveștilor. La 10 septembrie 1533, domnitorul Țării Românești, Vlad Vintilă de la Slatina, întărește stăpânirea lui Peia Portar în Recica Dăbului.
Începând cu 15 iunie 1543 Recica Dăbului, sat liber de moșneni se transformă în sat boieresc dependent, iar locuitorii lui devin români pe moșia boierilor Brâncoveni. În 1664, moșia Recica Dăbului ajunge în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, fiul lui David postelnicul. Odată cu venirea ca domn a lui Constantin Brâncoveanu, la 1688, satul Dăbului devine sat domnesc. Constantin Brâncoveanu stăpânește moșia Dăbului până la 1714 când este decapitat. În 1713 Constantin Brâncoveanu dădu ca zestre fiului său Radu moșia Dăbului cu toți robii aflați pe ea. În 1714 acesta este decapitat. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, moșia Dăbului se găsea în posesia lui Manolache Brâncoveanu.
În preajma revoluției de la 1821, satul Dăbului era stăpânit de banul Grigore Brâncoveanu, fiul lui Manolache Brâncoveanu. Fiind bătrân și fără urmaș Grigore Brâncoveanu, proprietarul moșiei Dăbului o înfiază în 824 pe Zoița Mavrocordat, nepoata de soră a soției sale, Safta Brâncoveanu, care se va căsători cu Gheorghe Bibescu, ajuns domn al Țării Românești. La 27 aprilie 1832 Grigore Brâncoveanu moare și lasă prin testament toată averea soției sale, Safta Brâncoveanu. În 1835 se pun bazele fundației Banesei Safta Brâncoveanu, denumit Spitalul Brâncovenesc din care făcea parte și Spitalul Brâncovenesc Dăbuleni. În anul 1909 începe construcția spitalului din Dăbuleni, spital ce a intrat în funcțiune la 5 iunie 1911. În 1929, Epitropia Așezămintelor Brâncovenești părăsește izlazul pentru că primește o suprafață dublă în Balta Brăilei, izlazul rămânând locuitorilor comunei Dăbuleni.
Ultimul descendent, prințul Constantin Basarab Brâncoveanu, prim episcop al Așezămintelor Brâncovenești, va arenda comunei Dăbuleni pe termen de 50 ani, cu drept de prelungire, plătind arenda 1 leu anual, o porțiune de 30 ari pentru a se construi localul unei școli ce se va numi ”Vodă Constantin Brâncoveanu”, inaugurarea având loc la 29 august 1934, azi Școala nr. 1 Dăbuleni. Pe teritoriul Dăbulenilor, „în vale” a existat înainte de al Doilea Război Mondial o zonă umedă, alimentată periodic de revarsări ale apelor Dunării, cu multe bălți și stufăriș, loc unde oamenii pescuiau și de unde se procurau trestie și papură pentru folosința în gospodărie. Acest loc este cunoscut azi sub numele „în baltă”. Zona a fost modificată în urma desecărilor practicate de regimul comunist, devenind propice pentru agricultura (grau, porumb, pepeni).
