Începuturile existenței muzeului „Vetre Strămoșești” datează din anii de început ai secolului XX, mai precis 1912, când învățătorul Marin Georgescu a expus pentru prima dată colecția personală, mai întâi în localul școlii primare din comuna Gostavăț (jud. Olt) și apoi la școala primară din Marotinu de Sus (jud. Dolj). Când a început primul război mondial Marin Georgescu a fost mobilizat iar colecția a rămas în cancelaria școlii de la Marotinu de Sus, astfel că la întoarcere a găsit-o pe jumătate distrusă. Și-a continuat activitatea de colecționar pasionat iar obiectele le-a expus în clădirea casei personale din Celaru.
Așa se face că în anul 1972 a fost posibilă deschiderea „Punctului muzeistic Celaru”, la eveniment participând primul secretar al județului Dolj – Constantin Babalan.
În același timp preotul satului Celaru, Ion Budulan, realizează în casa parohială a bisericii Sf. Nicolae o bogată colecție de icoane, obiecte de cult și port popular.
După decesul învățătorilor Marin și Zenovia Georgescu colecția punctului muzeistic a fost donată consiliului local Celaru și, cu acordul mitropoliei Oltenia, cele două colecții au fost reunite, obiectele fiind expuse în Școala Celaru sub grija și supravegherea domnului profesor Victor Ancuța, dar inaugurarea s-a făcut în ziua de Florii a anului 1992.
Trebuie menționat că în anul 1993 s-a organizat la Casa Baniei din Craiova expoziția „Vetre Strămoșești – Celaru” cu obiecte din acest punct muzeistic.
În vara anului 1999 muzeul și-a schimbat din nou locația, de această dată într-un loc mai spațios, și ocupa etajul I al clădirii grădiniței din Marotinu de Jos cu o suprafață de cca 260 m2.
În prezent muzeul „Vetre Strămoșești” prezintă peste 1300 exponate distribuite în 8 încăperi.
Astfel, aici găsim uși de bordeie din secolul al XVIII-lea, războaie de țesut, unelte, obiecte de vestimentație și opinci îl ajută pe vizitator să își imagineze cum trăiau acum două secole oamenii din părțile locului.
Obiectele de uz casnic de la începutul secolului XIX, lămpile cu gaz, mașinile de cusut încă funcționabile, mașinile de călcat cu cărbuni și o impresionantă colecție de monezi stau alături de „ocaua lui Cuza“, unitate de măsură pentru cereale, folosită în vremea domnitorului. Colecția de arme din perioada Războiului de Independență este o mărturie a faptului că și în această zonă au trăit oameni care au primit distincții militare pentru faptele de vitejie pe front.
O categorie separată de exponate sunt icoanele și obiectele bisericești.
Printre exponate sunt câteva icoane vechi de trei sute de ani și o evanghelie care a aparținut lui Alexandru Ioan Cuza.
În muzeu mai sunt și obiecte aparținând unor epoci mult mai îndepărtate: unelte agricole și casnice din secolul XVIII, obiecte vestimentare și arme din evul mediu, printre care se află chiar și un buzdugan, cioburi de vase din ceramică din perioada geto-dacică.
Obiectele sunt grupate cronologic și au fost studiate de specialiști la începutul secolului, când învățătorul și preotul satului puneau bazele muzeului.
