Clădirea Teatrului „Elpis” a fost dată în folosință în data de 20 decembrie 1898. Clădirea a fost construită după proiectul arhitectului francez L. Piver. Antreprenorul a fost de origine greacă I.Vlahopoulos. Era singură sala de festivități din Constanța, cea mai frumoasă, cu pardoseală din parchet, cu oglinzi mari, acoperind pereții laterali, cu balcoane în forma de Π.
Aici s-au desfasurat cele mai multe spectacole și concerte ce veneau în turneu la Constanța, în prima jumătate a secolului, și unde și-a început activitatea chiar Teatrul dramatic de stat, până la dotarea lui cu o nouă sală.
Pe scena sa au jucat mari trupe și actori greci și români. Aici a concertat de câteva ori marele compozitor George Enescu. Oaspete al Teatrului a fost și marele istoric Nicolae Iorga.
În clădirea Teatrului Elpis a funcționat din anii 1900 Teatrul de Păpuși
Din 1910, când Al. Davila inaugura stagiunile teatrale estivale ale Cazinoului din Constanța, pe afișul spectacolelor s-au inclus, pentru multe veri în șir, reprezentații păpușărești, date de trupe anume aduse de la Teatrul “Grande Guignol” din Paris, după cum mai apoi, în deceniile al III –lea si al IV – lea, au mai trecut în turnee trupe de păpuși sau marionete ce funcționau în Capitală.
În vara anului 1956 s-a instituit trupa și s-a pornit la pregătirea primelor spectacole. Repetițiile aveau loc în incinta Teatrului dramatic și concomitent s-a trecut la amenajarea sălii de spectacol în foaierul de la balconul clădirii. Spectacolul inaugural a avut loc la 14 decembrie, cu o adaptare după Puşkin, Peștișorul de aur, completată cu o piesă originală scurtă, Prima lecție.
Primii ani de activitate, au fost caracterizați de punerea în scenă a pieselor dramatizate după basme și povestiri de largă circulație în literatura universală: Motanul încălțat, Scufița roșie, Micul Muck, Albă ca zăpada, Isprăvile viteazului Haerache etc, sau din literatura noastră: Punguța cu doi bani, Fram-Ursul polar.
Teatrul de Păpuși Constanța a întreprins numeroase turnee, a participat la festivaluri de gen naționale și internaționale în: Croația, Bulgaria, Belgia, Franța, Italia, Polonia, Rusia, Turcia, Ungaria și Republica Moldova, bucurându-se de un mare succes și obținând 54 de premii.
Începând cu anul 2000, actorul Lica Gherghilescu devine șef de secție și Dir. Artistic al Teatrului Ovidius. Acesta va reuși să împlinească un vis mai vechi al păpușarilor constănțeni, acela de a avea un teatru al lor și nu doar o secție a Teatrului Ovidius.
În 2003 pe structura secției de păpuși a luat naștere Teatrul pentru Copii și Tineret având ca principal obiectiv lărgirea paletei repertoriale de spectacole și implicit a segmentului de public căruia se adresează.
Astfel pe lângă spectacole de păpuși, apar în repertoriul teatrului, spectacole de actori, cu marionete, spectacole de dans, de mișcare, de pantomima ce se adresează unui public divers de la copii la tineri și chiar la bunici.
Dintre realizările Teatrului pentru Copii și Tineret amintim: Cenușăreasa, Turandot, Aladin, Piatra din casa, Crăiasa zăpezilor, O călătorie cu surprize, Fata babei și fata moșneagului, Legendele Olimpului, Caprac cu trei iezi, etc