Parcul Gării are suprafața verde totală de 45,300 mp.
În Parcul Gării găsim arbori (castani, plopi și nu numai) au aproximativ 60 de ani, dacă socotim că au fost plantați ca puieți.
Parcul este deschis non-stop fiind un mediu perfect celor care doresc să iasă la o plimbare, singuri sau cu cei dragi. Pentru cei care doresc să își petreacă mai mult timp în parc s-au amenajat băncuțe.
Fântâna arteziană cinetică, realizată din inox, de la Gară a fost realizată abia în anii `70, după planurile sculptorului Constantin Lucaci.
Constantin Lucaci s-a născut în ziua de 7 iulie 1923, la Bocșa Română, Caraș Severin.
A fost un sculptor și profesor de sculptură român, laureat al Premiului Herder în 1984, cunoscut mai ales pentru fântânile cinetice pe care le-a realizat, precum și pentru sculpturile monumentale în piatră și oțel, respectiv pentru diferite ansambluri monumentale combinate, inclusiv al acelora de tipul fântânilor cinetice monumentale.
Prima fântână realizată este cea de la Constanța, în anul 1971. Urmează cea de la Turnu Severin, în 1979, Vaslui – 1981, Rețița – 1984, Brăila, cu trei fântâni (1988 – 1992), Giurgiu, în 2000 și Alba Iulia, în 2007.
Începând cu 1993 a fost profesor al departamentului de sculptură al Academiei de Arte Frumoase din Cluj.
În anul 2007 s-a inaugurat Muzeul Constantin Lucaci, muzeu aflat sub egida Vaticanului, care se află în Sanctuarul San Francesco di Paola, Calabria, Italia.
La 5 iunie 2012 a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci” din orașul Bocșa, localitatea natală a maestrului. Muzeul expune un număr de 17 sculpturi din oțel inoxidabil donate orașului Bocșa.
În afara României, sculptura cinetică Stea este o parte a expoziției permanente „Fucina degli Angeli” din Veneția. Alte lucrări ale artistului se găsesc în colecții particulare sau publice din orașele Anvers, Copenhaga, Ferrara, Milano, Roma, Veneția.
Trebuie făcută precizarea că Fântâna Cinetică a fost făcută, în integralitatea, ei la fosta Întreprindere Mecanică Navală Constanța.
În parc poate fi văzută și Biserica Sf. Ștefan care a început să fie construită în anul 2005, cu ajutorul donațiilor primite de la enoriași și nu numai.
Din păcate, construcția nu a fost finalizată nici până în prezent, fondurile materiale fiind epuizate. Conform informațiilor, preotul a fost implicat în diferite scandaluri, pe numele acestuia fiind deschise mai multe dosare de înșelăciune.