Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I d.Hr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.
Cetatea este menţionată frecvent în toate documentele antichităţii începând din secolul al II-lea p. Chr., până în secolul al VII-lea (Ptolemeu, Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini, Notitia Dignitatum, Hierocles, Procopius, Geograful din Ravenna) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos. Cel mai probabil, toponimul are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului. Cetatea a fost clădită pe malul Dunării în apropierea celui mai important vad de trecere spre Câmpia Ialomiţeană. Pe aici se asigura trecerea rapidă a mărfurilor de pe litoralul vestic al Mării Negre spre comunităţile umane din spaţiul sud-estic carpatic. De asemenea, cetatea a avut rolul de a asigura paza şi apărarea celui mai important vad de trecere peste Dunăre care asigura legătura dintre comunităţile din Câmpia Română cu cele de pe litoralul vestic al Mării Negre, mai târziu cu lumea din sudul Peninsulei Balcanice. Pentru primele secole creştine aici a existat o viață economică înfloritoare. Dovadă sunt elementele de arhitectură descoperite încă din secolul trecut, confecţionate din marmură, numărul mare de descoperiri – vase din ceramică, monede, sticlă. O viaţă comparabilă cu cea din marile metropole.
Sursele istorice indică distrugerea repetată a cetăţii şi refacerea ei în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Justinian. Cercetări mai vechi, dar şi cele recente, au descoperit materiale arheologice de mare valoare ştiinţifică şi muzeografică atât în fortificaţie, cât mai ales în necropolele acesteia. La Hârşova se cunoaşte cel mai mare număr de stâlpi miliari (borne de drum roman) din Dobrogea: zece până în prezent. Acest fapt demonstrează că autorităţile au reparat şi întreţinut, în antichitate, în condiţii optime, permanent, drumurile care-i asigurau legătura fie de-a lungul limesului dunărean, fie în interiorul provinciei cu celelalte aşezări. De aici rezultă şi importanţa localităţii antice ca zonă comercială şi de tranzit, cum demonstrează descoperirile de excepţie făcute de-a lungul timpului.
