Cetatea Histria a fost întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. (anul 657 î.e.n. după istoricul Eusebius) de colonişti veniţi din Milet, pe malul lacului Sinoe, “la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului” (după cum precizează Strabon). Orașul a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă și până în epoca romano-bizantină.
După o distrugere violentă, către sfârşitul sec. VI î.e.n., în plină perioada clasică, un nou zid de incintă reduce la jumătate suprafaţa iniţială a oraşului. În această perioadă Histria cunoaşte un regim democratic, aderarea la Liga Maritimă Ateniană, comerţ intens şi chiar monedă proprie.
Încercarea primului val de sciţi de a se stabili în sudul Dunării, precum şi răzvrătirile cetăţilor pontice împotriva lui Lysimach aduc cetăţii o nouă distrugere, către sfârşitul sec. IV î.e.n. În secolele următoare oraşul se reface şi trăieşte o nouă înflorire, mai ales primele alianţe cu unele căpetenii ale geţilor (Zalmodegikos, Rhemaxos). Secolul I î.e.n. aduce noi frământări şi pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite trupe la Histria, iar în anul 72 î.e.n. primele armate romane scot coloniile vest-pontice de sub influenţa lui Mithridate, iar câţiva ani mai tarziu, regele get-dac Burebista cuprinde cetatea sub stăpânirea sa. Odată cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stăpânire romană, încheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stăpânirea romană cetatea cunoaşte o nouă înflorire.
Săpăturile arheologice, începute încă din 1914, au scos la iveală, pe lângă zidurile incinta mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datând din diferite perioade din existenţa cetăţii. De asemenea, săpăturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte fiind expusă în muzeul cetăţii: sculpturi, reliefuri, materiale de construcţie, înscripţii, ceramică (grecească şi romană), sticlărie, obiecte din metal.
Astfel, Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, a fost descoperită începând din anul 1914, de săpăturile marelui istoric şi arheolog Vasile Pârvan.
Numele cetății Histria (Istria în limba greacă), e dat de denumirea fluviului Istros, cum era denumită Dunărea de către greci.
Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea 10 turnuri și două porți), era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, și poseda atât instituții de educație fizică (gymnasion) cât și cultural-artistice (museion).
Necropola, situată în afara orașului antic, cuprinde numeroși tumuli funerari și un număr mic de morminte plane. Cel mai des utilizat rit funerar în perioada construcției tumulilor a fost incinerația. Tumulii din necropola de la Histria au în infrastructura lor un șanț periferic, o platformă funerară și o centură din pietre de tipul șisturilor verzi aflorate la limita estică a cetății. Unii tumuli au patru-cinci metri înălțime, alții sunt mai mici. În centrul movilei sunt morminte unde, lângă mort, sunt depuse vase, în special amfore.
