Bustul lui Eugen Cialîc vine să amintească locuitorilor orașului Călărași despre eforturile depuse de primarul care a condus de-a lungul a trei mandate urbea, în perioadele iulie 1931 – iunie 1932, septembrie 1938 – octombrie 1940 și septembrie 1941 – noiembrie 1944.

Personalitate emblematică a Călăraşiului pe care l-a condus cu mână de „fier”, Eugen Cialîc şi-a câştigat renumele de a fi transformat oraşul, în anii interbelici, în capitala culturală a sud-estului României. Avocat, scriitor, jurnalist de marcă, a extins reţeaua electrică şi de canalizare, a pavat bulevarde, a construit o maternitate, o baie publică şi a dat în funcţiune o piaţă. De asemenea, a întocmit primul plan de dezvoltare a oraşului pe o perioadă de cinci ani, care însă n-a mai putut fi realizat din cauza schimbării regimului politic din România.

În anul 1923, după terminarea Facultăţii de Drept, când a ales să profeseze ca avocat în oraşul de pe malul Borcei, Cialîc a devenit om al locului. Practic, de atunci, timp de 22 de ani, începe o carieră fulminantă în aproape toate domeniile la Călăraşi: cultural, artistic şi edilitar.

În perioada 1925-1940, întreaga activitate culturală din Călăraşi a gravitat în jurul lui Eugen Cialîc. În 1937, de exemplu, Congresul Federaţiei Generale a Presei de Provincie s-a desfăşurat la Călăraşi, întrunire la care s-au aflat toţi ziariştii României Mari. Denumit şi primarul cultural, Eugen Cialîc are meritul înfiinţării ziarului „Pământul“, care a apărut, în 1932, iar până în 1944 când avocatul a fost arestat, au văzut lumina tiparului, 252 de ediţii.

Este acuzat de autorități pentru simpatie față de ideile naționaliste ale bunilor săi prieteni Nicolae Iorga și Constantin Argetoianu. Paradoxal este ca Eugen Cialîc nu a făcut niciodată parte din vreun partid politic. Planurile lui Eugen Cialîc de dezvoltare a orașului sunt curmate brusc în anul 1944 când este arestat și trimis în lagărul de muncă de la Caracal. După perioada de detenţie din lagărul de la Caracal s-a trezit bolnav de diabet. De asemenea, a fost verificat în permanență de Securitate, aducându-i-se acuze că l-ar susţine pe Hitler în ziarul pe care îl patrona.

După repunerea în drepturi a activat în cadrul Universității Populare din București, conferențiind la nivel național despre marii scriitori ai României. S-a stins din viață la 6 iunie 1976 în București.