Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfânta Parascheva, BuiceștiCod 1418


Sub păstorirea preotului Ilie Dumitrescu s-a clădit din zid de cărămidă pe locul unei bisericuţe vechi această biserică cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de către credincioşii satului Buiceşti. Înainte de terminarea sfântului locaş, preotul a trecut la cele veşnice, lucrarea desăvârşindu-se de urmaşul său la păstorire, preotul Dimitrie Nicolau, iar târnosirea s-a făcut în anul 1900 de protoiereul D. Golia.

În anii primului război mondial, cotropitorii au folosit ca grajd de cai biserica, iar după trecerea urgiei, s-au făcut reparaţii şi s-a resfinţit sfântul locaş de către protoiereul iconom, Ştefan Pârligras, ca delegat al Preasfinţiei Sale Vartolomeu, episcopul Olteniei. În decursul vremii au slujit cu vrednicie şi demni de pomenire preoţii : Ilie Dumitrescu, Dimitrie Nicolau, I.Bălăcescu, Ştefan Ionaşcu, C. Paulian, Aristide Muja, A.Petrescu, Ilie Lăcătuşu, Benedict Muscalenco, Gheorghe Roşoga, Nicolae Safta, Dumitru Munteanu, Emilian Balana iar din luna noiembrie  2010 a fost hărăzit de Dumnezeu prin punerea mâinilor Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei să săvârşească cele sfinte în locaşul lui Dumnezeu, preotul paroh Marinescu Daniel Vasile.

Cutremurul din anul 1940 a produs numeroase stricăciuni bisericii, dar prin râvna preotului paroh din acea vreme şi străduinţa credincioşilor s-au făcut reparaţiile necesare. Cutremurul din 4 martie 1977 de asemenea a produs stricăciuni unele din ele fiind remediate, iar cutremurul din 30 august 1986 a lăsat în urmă o fisură adâncă în iconostasul bisericii.

În anul 1942 s-a construit alături de biserică o clopotniţă din lemn pe postament de beton şi s-a pus o poartă din fier, ambele fiind înlocuite ulterior cu grafic piramidal de fier şi o nouă poartă, iar curtea bisericii fiind împrejmuită cu un gard de beton.

Butoiești este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Arginești, Buicești, Butoiești (reședința), Gura Motrului, Jugastru, Pluta, Răduțești și Țânțaru. În Butoiești sunt cuprinse cătunele Popești, Ștefanu și Tabla.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Butoiești se ridică la 3.344 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.542 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,91%), cu o minoritate de romi (4,16%). Pentru 2,9% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,85%), cu o minoritate de penticostali (4,04%). Pentru 2,9% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Una dintre cele mai importante personalități ale localității este Constantin Rădulescu-Motru (1868 – 1957), filosof, psiholog, pedagog, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1940, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14090733