Bustul lui Nicolae Bălcescu a fost inaugurat în anul 1957.

La 29 iunie 1819 se naște la București Nicolae Bălcescu, fiul pitarului Barbu sin Petre căpitanul și al Zincăi Bălcescu. Urmează Colegiul de la Sf. Sava, având profesori pe Florin Aaron și pe Heliade Rădulescu; portretul lui Bălcescu la adolescență i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale.

În anul 1840 împreună cu Bolliac și Eftimie Murgu, participă la conspirația lui D. Filipescu, dar aceasta eșuând, urmează o detenție la mănăstirea Mărgineni, unde sănătatea i se zdruncină.

În anul 1843, Nicolae Bălcescu împreună cu Ion Ghica și cu Cristian Tell întemeiază societatea secretă Frăția, care avea în vedere pregătirea mișcărilor revoluționare de la 1848.

La 1844 apare în Propășirea, revista lui Kogălniceanu și a lui Alecsandri, prima scriere istorică, Puterea armată și arta militară de la întemeierea Prințipatului Valahiei și până acum, pe care Iorga o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“. În Propășirea apare studiul lui Bălcescu Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coșovo.

Sub îngrijirea lui Bălcescu și a lui Laurian apare primul volum din Cronicarii Țării Românești.

În anul  1846 N. Bălcescu începe redactarea operei sale capitale, Românii supt Mihai Voievod Viteazul.

În perioada iunie – septembrie 1848 Nicolae Bălcescu este fruntașul mișcării revoluționare din Țara Românească; aceasta fiind înfrântă, Bălcescu este exilat la Paris; apoi, agravându-i-se boala de plămâni, se stabilește pe mici perioade de timp în diverse localități din Franța și Italia.

Tot la Paris, sub conducerea lui Bălcescu și a mai multor exilați, apare România viitoare, într-un singur număr; aici, au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României, de Alecu Russo (versiune franceză), Mersul revoluției în istoria românilor, de Nicolae Bălcescu și La o pasere trecătoare, de D. Bolintineanu. Drept urmare, în 1851 se înființează la Paris, sub îndrumarea lui Bălcescu, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor; printre aceștia se numără și Al. I. Odobescu, un împătimit admirator al lui Bălcescu.

A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: „Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei”.