La 1 septembrie 1954 s-a înfiinţat “Casa Pionierilor”, în apropiere de casa memorială Iancu Jianu, menită să modeleze sufletele copiilor, să le dezvolte aptitudinile şi abilităţile, talentele, să le îmbogăţească cunoştinţele. Iniţial, a funcţionat cu un număr de 10 cercuri, ulterior în 1970 având 15 cercuri, cu următoarele profiluri: turism, carturi, muzică instrumentală, cineclub, foto, artizanat, teatru, literar, radio, aeromodele, rachetomodele, navomodele, artă plastică, dansuri populare, electrotehnică. După 1990 a căpătat denumirea de PALATUL COPIILOR ŞI ELEVILOR, modificându-se în acelaşi timp structura şi denumirea catedrelor. În prezent palatul are 11 catedre: Informatică, Navomodele, Construcţii Electronice, Karting, Creaţie Vestimentară, Tenis de masă, Muzică vocal-instrumentală, Pictură, Jurnalism-ziaristică, Cultură şi Civilizaţie franceză, Dans modern. În această perioadă copii implicaţi în activităţile extraşcolare au obţinut numeroase premii şi trofee la concursurile judeţene şi interjudeţene în specialitatea catedrelor.
Marius Bunescu a fost un pictor român, organizator al Muzeului Național de Artă, directorul Muzeului Anastase Simu.
Personalitatea lui Marius Bunescu impresionează prin aportul pe care l-a adus vieții artistice românești, atât în planul creației, ca pictor și grafician, cât și în plan administrativ, ca fondator și director al unor muzee și galerii bucureștene. Își petrece primii 20 de ani din viață fără a avea un contact efectiv cu pictura, fiind autodidact într-o perioadă în care încearcă mai multe meserii, de la contabil la desenator tehnic. Primele lecții de pictură și desen le primește la Constanța, între 1904 și 1906, de la Dimitrie Hârlescu. Acesta îl îndrumă către aprofundarea studiilor în Germania, unde se va înscrie, în 1906, la cursurile Academiei Regale din München, asemenea tuturor celor care reprezentau promisiuni pentru arta românească: Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Octav Băncilă, Tonitza, Samuel Mützner, Cecilia Cuțescu-Storck, Ipolit Strâmbu și alții. Aici îl cunoaște pe Hermann Groeber, cu care va studia pictura și în atelierul căruia își va desăvârși formația. Asimilează impresionismul în varianta sa germană și îl practică o perioadă, dar se eliberează curând de această influență. Tematica de care se simte cu predilecție atras – peisajul orașului și imaginea solidității acestuia – se află în incompatibilitate cu modul în care atmosfera tratată impresionist se interpune clarității subiectului.
Debutează în 1911, la Salonul Oficial din București, cu cinci lucrări pe care le și vinde, iar prima expoziție personală o deschide în 1919, la librăria Minerva. Un an mai târziu, își începe lunga carieră administrativă, primind conducerea Muzeului Anastase Simu, și mai târziu, după moartea colecționarului, a Casei Memoriale Simu.
Perioada interbelică este cea în care înregistrează cele mai însemnate realizări pe plan artistic și totodată perioada în care are loc atingerea unei etape de maturitate în creație. Are o serie de expoziții personale, primite cu entuziasm de către critica de artă și interes din partea mediului colecționarilor, redactează Catalogul Muzeului Simu în 1937, primește Premiul Național de pictură în 1938, iar în 1940 este laureat cu Meritul Cultural în grad de cavaler clasa I-a. În anii de după 1947, Bunescu a continuat pe calea începută înainte, fără a-și transforma stilul pentru a se adapta noilor condiții ideologice impuse artei.
