Conacul Cezieni a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea aparținând familiei Oteteleșanu.
Minți luminate, mari patrioți și iubitori de cultură națională, boierii Otetelișeni au influențat, aproape fără excepție, istoria acestor locuri, încă de la Radu Otetelişanu, mare postelnic în sfatul domnesc al lui Mihai Viteazul, și până la vestitul Iordache Otetelișanu, învățat, iubitor de artă și filantrop, sau Iancu Otetelișanu, director al Teatrului Național, primul care a încurajat și sprijinit formarea unui repertoriu în limba română. Otetelişenii sunt o ramură desprinsă din neamul Buzeştilor.
Vistieri, postelnici, conducători sau politicieni, boierii Otetelișeni sunt figuri importante nu numai în istoria Olteniei și în cea națională, dar au avut de jucat roluri semnificative în momente sensibile ale istoriei regionale. Radu Otetelișanu, de pildă, făcea, cândva, parte din delegaţia formată din 12 boieri în frunte cu mitropolitul Eftimie, episcopul de Buzău şi cel de Râmnic, trimisă de Mihai Viteazul de Alba Iulia pentru a obţine sprijin împotriva turcilor.
Ioan (Iancu) Oteteleşanu a fost născut în 1795 și a murit în 1876 în Bucureşti, fiind politician și ministru.
A fost fiul slugerului Constantin Oteteleşanu. Director al Salinelor (avea contract de exploatare a Ocnelor Statului) în perioada 1838-1841, adună o importantă avere.
Ministru al Controlului în perioada 1851-1853, în timpul domniei lui Barbu Ştirbei şi ministru de Finanţe în guvernul Nicolae Kretzulescu (30 ianuarie-11 februarie 1866).
Proprietar al moşiei şi castelului de la Măgurele (lângă Bucureşti), lasă prin testament (19 martie 1876) toată averea sa „pentru ca să servească la facerea unui institut de fete românce cărora li se va da o creştere şi educaţie de bune nume de familie, fără pretenţie sau lux”.
După moartea soţiei sale, Elena, (4 decembrie 1888), neavând urmaşi, este pus ca executor testamentar Ioan Kalinderu, administratorul averii sale, sub îngrijirea Academiei Române.
Casele lui Iancu Oteteleșanu sunt recunoscute în documente oficiale încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, acestea fiind pe Podul Mogoșoaiei ceea ce înseamnă Calea Victoriei de astăzi din București.
