Peștera „Vodna”  („Apei”) se află al 5 km est de satul Tabachka, pe malul stâng al râului Chenri Lom. Poartă acest nume poate datorită unui mic izvor care se află în capătul acesteia. Legenda locală afirmă că apa din aceasta are proprietăți tămăduitoare. Peștera prezintă o nișă mare naturală semirotundă pe două etaje, formată pe vertical din stâncile râului. Lățimea nișei la bază este de aproximativ 90 m. La aceasta duce o potecă, care încercuiește platoul de piatră, care ajunge la 4 m lățime cel mult, și formează un mic platou, chiar înainte de intrarea în peșteră. Din partea exterioară a potecii se văd câteva cuiburi săpate în piatră, probabil destinate în trecut pentru grinzile  verticale ale parapetelui. În partea principală a adăposului, înăuntru, în centrul său se află un bloc mare de piatră, care se ridică la aproximativ un metru deasupra podelei obiectivului, cu o cuvă rotundă sculptată în partea sa superioară, cu diametrul de 0,51 m și adâncimea de 0,20 m. Structura în cauză a fost distrusă în mare parte de intervențiile vânătorilor de comori. Pentru ultima dată, o fotografie a altarului încă neatins a fost făcută în toamna lui 2002. Pe pereții și pe tavanul Vodnei există încrustate mai multe inscripții latinești și grecești, observate și publicate de Karel Škorpil încă de la începutul secolului trecut. În cele mai multe inscripții se citește numele proprii ale veteranilor romani, care probabil au vizitat și lăsat informații pentru ei înșiși pe obiectivul de piatră, în Antichitate. Pe partea stângă a peșterii Vodna se află o mică nișă în stâncă, în apropierea căreia există imagini în stâncă din epoci preistorice, cât și din Evul Mediu. După aceasta, în jos, pe potecă, se mai află încă o peșteră mică, cunoscută sub numele de „Tamno”. Reprezintă o peșteră-tunel naturală, largă la intrare de 3,80 m și înaltă de 2,50 m, în interior coborând treptat. La intrare se vede o canelură. Materialele arheologice descoperite certifică faptul că ultimele două structuri au fost utilizate pentru prima dată de om în epoca preistorică în scopuri culturale, iar mult mai târziu după aceea, și ca chilii de piatră sihastre, în epoca Evulului Mediu.