Biserica Sfântul Ilie din Crucea de Piatră a fost construită în anul 1938, cu cheltuiala lui Ilie Stoian și a soției lui, Aneta. Biserica a fost ridicată spre pomenirea veșnică a eroilor căzuți în lupta împotriva păgânilor, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești. Biserica este situată aproape de locul în care, în 1595, Mihai Viteazu îi învingea pe turci.
Ilie Stoian a suportat cheltuielile pentru casa parohială pentru locuinţa preotului, respectiv pentru sfinţirea noului locaş de închinare în ziua de Duminică 30 Octombrie 1938.
În plus, din moşia sa boierul a mai înzestrat biserica şi cu aproximativ 4 pogoane de pământ arabil.
Foarte important este că preotul numit acolo, a lucrat ca angajat particular al boierului ctitor, fiind întreţinut de către acesta de la hirotonia preotului (Drăgan), din Octombrie 1938 şi până în Aprilie 1940 când acesta din urmă a fost trecut la bugetul Ministerului Cultelor. Pentru aceste fapte, Ilie C. Stoian şi soţia sa, Aneta, au fost declaraţi ctitori ai bisericii din satul Crucea de Piatră, eliberându-li-se, de către Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, Mitropolia Ungro Vlahiei, diploma de ctitori, chiar la momentul sfinţirii bisericii.
Cei doi ctitori, Ilie C. Stoian şi soţia sa Aneta, îşi au veşnica odihnă chiar în această biserică cu hramul ”Sf. Ilie Tesviteanul”.
Ilie a fost un proroc evreu, menționat în cap. 17-20 din A treia carte a regilor din Vechiul Testament.
Pe 20 iulie se sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Ilie, Tesviteanul. Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci asupra pământului. Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu îl trimise la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.
Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17).
