Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Muzeul Poliției de Frontieră, GiurgiuCod 1048


În urmă cu 60 de ani, pe 20 iunie 1954, era deschis circulaţiei podul cu tablier metalic de peste Dunăre, care leagă oraşele Giurgiu şi Ruse, numit la insistenţele sovieticilor „Podul Prieteniei“, fiind la acea vreme cel mai mare pod combinat – rutier şi feroviar – din Europa. În anii 1950-1952, pentru muncitorii care participau la constructia podului, a fost construită o clădire pentru activitati de club și cinematograf. Aceasta a continuat să funcționeze ca centru cultural, scena sa fiind gazda spectacolelor și serbărilor comunității giurgiuvene.
În anul 1954, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române actuala clădire a Muzeului Poliției de Frontieră Române, a fost trecută din folosința Direcției Generale a Lucrării 889, în folosința Ministerului Forțelor Armate, iar ulterior în folosința Ministerului de Interne, când Comandamentul Trupele de Grăniceri a revenit în structurile Ministerului de Interne (conform Legii 56/1992-Legea Frontierei de Stat).
La data de 24 iulie 2002, cu ocazia aniversării a 138 de ani de existență instituțională a Poliției de Frontieră, clădirea a devenit sediul Muzeul Poliției de Frontieră Române, singura instituție de acest gen din România.
Compartimentată în șase săli de expoziție plus sala de spectacol, instituția găzduiește colecția permanentă a muzeului, formată din drapele de luptă, expoziția de uniforme grănicerești istorice ”De Veghe la Fruntarii”, expoziția de uniforme actuale ale țărilor europene, machete ale navelor fluviale ale Poliției de Frontieră, arme actuale și din timpul celor două războaie mondiale, epoleți, insigne, decorații, publicații istorice și un tablou amplu reprezentând Bătălia de la Călugăreni.
În holul principal al clădiri se află bustul al lui Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Poliției de Frontieră moderne, sculptat în marmură de artistul Pavel Mercea. Tot aici, se găsește ”Momentul Războiului de Independență”, unde s-a reconstituit predarea steagului otoman regelui Carol I, de către soldatul Ion Grigore din din Batalionul 2 vînători, cel care a capturat un steag turcesc în luptele pentru cucerirea redutei Griviţa I.
Expoziția ”De Veghe la Fruntarii” realizată în anul 2012, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, continuă în următoarele două săli de expoziție, însumând un număr total de douăzeci și șase de uniforme grănicerești din 1806 până în prezent.
Sala uniformelor internaționale este dedicată uniformelor de ceremonie din Bulgaria, Ucraina, Turcia,Germania, Spania, Austria, Franţa, Italia şi Norvegia.
În 2008, a fost inaugurată sala de consiliu „Mihai Viteazu”, odată cu acest eveniment având loc şi vernisarea picturii „Bătălia de la Călugăreni”. În aceeași sală se află și un portret în sticlă turnată, al domnitorului Mihai Viteazu, donat muzeului de către Episcopia Giurgiului, prin Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Sala armelor expune un număr de arme de foc ce cuprind pistoale, carabine automate și semiautomate și două mitraliere didactice în secțiune longitudinală. Colecția de arme albe este compusă din pumnale și săbii din perioada Războiului de Independență și din perioada interbelică.
Împărțită în toate sălile muzeului este colecția de steaguri ale batalioanelor de luptă, atât din perioada comunistă cât și ale unităților militare grăniceresti de după revoluție.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14246772