La 13 august 1913, fostul primar conservator al Constanței, Titus Cănănău obține autorizație de construcție pe terenul său din bulevardul Elisabeta. Clădirea, concepută după proiectele arhitectului Victor Gh. Ștefănescu, sub influența eclectismului european, prezintă și elemente neoromânești, iar ornamentație Art Nouveau.
Dispune de elemente volumetrice deosebit de interesante și ornamente simple, sobre. Partea laterală stânga este ieșită în rezalit, cu un bowindow semicircular cu friza decorată cu frunze de castan în care se deschide o fereastră și o ușă încadrată în arc frânt.
În partea dreaptă se află o mică loggie cu două coloane scurte, masive, cu capitel ornamentat cu imposta și două vase de piatră. Etajul părții drepte a clădirii cuprinde un balcon cu ușă și fereastra, un vas mare de piatră cu o friză în relief și un horn înalt de piatră, în stil gotic, în prelungirea fațadei, cu contraforti și aplice de fier în formă de floare de crin.
Colțul drept al clădirii e rotunjit iar fațada laterală prezintă ferestre dreptunghiulare cu baghete și ferestre semicirculare la etaj. Compoziția asimetrică este specifică caselor feudale.
Parterul era grandios și avea trei intrări: una principală, chiar prin față (astăzi aceasta este blocată și aici există acum o logie spre stradă), una laterală, cu acces tot din b-dul Elisabeta și una posterioară, cu acces de pe Str. Luntrei. Intrarea principală era folosită numai în cazuri de protocol, în mod curent se folosea intrarea laterală de unde, prin intermediul a câtorva trepte se ajungea într-un hol imens având pe fundal o scară grandioasă ce urca la etaj. De-o parte și de alta a acestui hol se aflau un salon și un birou – spre stradă, iar spre spate – bucătăria + sufrageria , un grup sanitar, o cameră pentru servitori și o scară secundară cu accese spre demisol sau etaj. Etajul avea două dormitoare mari spre stradă, cu o baie comună între ele; din holul cu scara principală se ajungea la alte două dormitoare, iar în spate exista un atelier fotografic având și o mică cameră obscură, încă o baie, camera servitorilor și scara secundară pe care se putea accede și în pod.
Coșurile de fum ale sobelor și șemineelor sunt și ele foarte înalte și intră în compoziție cu acoperișul, întreaga volumetrie dându-i clădirii un aer semeț.
Detaliile acestei clădiri dau o unitate în diversitatea de elemente ale fațadelor. Tâmplăria cu forme dreptunghiulare alternează cu forme terminate în boltă. Înălțimea mare a etajului permite ca golul boltit de la etaj, cu acces la terasa-balcon dinspre stradă, să fie înscris intr-o mini-nișă care se termină cu un arc frânt. Placajul de piatră al clădirii urcă pe hornuri printre țiglele-solzi ale acoperișului, cele două coloane solide ale porticului de la intrare (astăzi transformat în logie) susțin balconul din axul central. Compoziția e completată de vasele ornamentale masive, de colțurile rotunjite, de bovindoul salonului de la parter care se termină cu un balcon semioval ce conține frize decorative având ca motiv frunze de castan, dând o imagine romantică a unei case cu o priveliște extraordinară spre mare. În perioada comunistă clădirea a fost naționalizată, aici funcționând mai întâi Banca Națională, o grădiniță, apoi Consulatul Chinez. Revendicată după 1990, astăzi în clădire funcționează Restaurantul Queen Elisabeth.
