Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Monumentul Marinarilor Români, ConstanțaCod 1142


Monumentul a fost finalizat în anul 2015, la 70 de ani de la terminarea celui de Al doilea Război Mondial în Europa, în scopul comemorării eroilor marinari fără de mormânt ai Marinei Române care și-au pierdut viața și locul lor de veci este reprezentat de apele mării.

Ridicarea monumentului a durat aproape un secol și împlineşte idealul interbelic al breslei marinarilor, susținuți de Liga Navală Română.

Monumentul a fost ridicat cu sprijinul mai multor instituții: Statul Major al Forţelor Navale, Autoritatea Navală Română, Arhiepiscopia Tomisului, Sindicatul Liber al Navigatorilor, Liga Navală Română, Asociația Clubul Amiralilor, Liga Ofițerilor de Marină, Grup Servicii Petroliere, Muzeul Marine Române, Serviciul Istoric al Armatei, dar și al altora.

Monumentul se află pe faleza Cazinoului Constanța, acolo unde mai multe personalități care au intrat în istoria țării noastre și care au iubit marea au lăsat în urma lor diferite însemne care le atestă legătura lor cu întinsul de apă. În 1939, monumentul urma să fie amplasat în faţa statuii poetului Mihai Eminescu, „pe un masiv cu fundaţie de blocuri şi ziduri de apărare de piatră, intrat în mare, pe marginea promenadei Cazinoului”.

Inițial, monumentul ar fi trebuit să fie ridicat în zona Porții 2, acolo unde se află de fapt îngropat și hrisovul însă din motive legate de organizare, dar și de oameni, acest lucru nu a mai fost posibil.

Monumentul a fost sfințit pe 15 august 2002, la centenarul Zilei Marinei Române însă misiunea de cinstire a eroilor nu fusese încheiată.  Ideea realizării unei opere comemorative avea să renască abia în anul 1994, la Constanţa când, la cererea a peste 300 de marinari civili şi militari, s-a constituit Fundaţia pentru Realizarea Monumentului Marinarilor Români.

Numele a peste 1.000 de marinari români, militari și civili, sunt acum înscrise pe plăcile de marmură ce înconjoară monumentul care le-a fost dedicat, dovadă că jertfa lor a fost recunoscută și apreciată. Înscrierile de pe monument sunt rezultatele cercetărilor istorice a doi dintre cercetătorii noștri, Marian Moșneagu și Ioan Damaschin, care au scos din toate arhivele eroii care au căzut de-a lungul vremurilor, de la Primul Război Mondial până în 1989. Aici sunt cei care au murit pe mare în timp de război și n-au avut mormânt.

Simbol al aprecierii breslei

Cei care au muncit la realizarea acestui proiect speră ca monumentul să nu fie doar unul ambiental, plăcut vederii trecătorilor, turiștilor și constănțenilor, ci și un simbol al reperului și aprecierii de care breasla marinarilor s-a bucurat și se bucură în continuare. „Pentru a cinsti memoria bravilor marinari noi, cei de astăzi, avem datoria de a le urma exemplul de sacrificiu, gata oricând atunci când țara ne-o va cere și să luptăm împotriva celor care atentează la integritatea noastră națională”.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



13768259