Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Adormirea Maicii Domnului, Apele ViiCod 1287


Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost construită în jurul anului 1863, în formă de cruce, având ca hram Adormirea Maicii Domnului.

Odată cu renovarea bisericii, a fost adăugat ca hram și Sfântul Nicolae.

Sfântul Nicolae. Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de JosRusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Adormirea Maicii Domnului. Împăratul Mauricius (582-602) a consacrat data de 15 august celebrării Adormirii Maicii Domnului („Koimesis” sau „a adormi”) pe cuprinsul întregii biserici bizantine, această zi de aniversare a morții Sfintei Fecioare Maria fiind adoptată la sfârșitul secolului al șaptelea și de către biserica romană. Odată cu intrarea oficială a acestei sărbători în calendarele bisericești, narațiunile referitoare la ea și-au croit calea spre predicile, doctrinele și operele artistice religioase.
Într-o predică grecească timpurie ce celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului (610-649) pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia, ce descriau numai ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Potrivit acestei versiuni, un înger al Domnului i-a vestit Sfintei Fecioare Maria ca urma să moară peste trei zile. Ea și-a chemat rudele și prietenii să rămână împreună cu dânsă două nopți, cerându-le să cânte imnuri de slavă în loc de a intona cântece de întristare. Și-a făcut apariția și Sfântul Apostol Ioan, urmat de ceilalți apostoli, toți fiind purtați acolo pe nouri din toate colțurile lumii. În timpul celei de-a doua nopți, Sfântul Apostol Petru a predicat, îndemnându-i pe toți cei prezenți să „ia curaj” de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor lor morți. A doua zi, în vreme ce Sfânta Fecioara Maria zăcea la pat, Iisus a venit la ea însoțit de numeroși îngeri. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaia ei, „Sfânta Maria a simțit că viața sa a ajuns la o culme de împlinire, fața ei îndreptându-se zâmbitoare către Iisus. Apoi, Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile Arhanghelului Mihail.”

A urmat înmormântarea, ce a fost puțin întârziată de o căpetenie a preoților evrei scoasă din minți, care s-a repezit plină de mânie la sicriu; mâinile lui s-au încleștat de catafalc, fiindu-i tăiate pe loc, până când aceasta s-a căit și brațele i-au fost lipite din nou de trup, fiind complet vindecat.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



13807703