Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Apostolică Armeană, ConstanțaCod 1083


BISERICA ARMENEASCĂ din Constanța poartă hramul „SFÂNTA MARIA” și este situată pe țărmul mării, în apropierea Bisericii grecești, mai exact, pe strada Callatis. Mai puțin cunoscută, Biserica armenească întruchipează existența poporului armean pe pământuri dobrogene și reprezintă o pată de culoare pe harta multiculturalității constănțene. Primii armeni au ajuns în Dobrogea în secolul al XV-lea, stabilindu-se în acele vremuri la Babadag, centru administrației otomane care stăpânea atunci ținutul dintre mare și Dunăre. Armenii au ajuns mult mai târziu la Constanța, iar potrivit însemnărilor istorice, în 1740 aceștia și-ar fi ridicat o biserică de lemn aproape de malul mării.
Actuala Biserică armenească funcționează într-o clădire ridicată în anul 1880 și care a funcționat ca școală pentru copiii comunității armene. În 1940 sala de spectacole aflată la primul etaj al școlii a fost transformată în lăcaș de cult, asta după ce biserica de lemn a comunității a fost distrusă de un incendiu. Din cauza lipsei de elevi școala a fost închisă în 1948, iar Biserica a preluat întreaga clădire.
Biserica armenească este una apostolică și tradițional ortodoxă ca și cea românească, însă există mici diferențe în ceea ce privește celebrarea câtorva sărbători religioase. În general, biserica armenească se aseamănă cu cea ortodoxă românească din punct de vedere architectural, având forma de navă sau cruce și fiind alcătuită din naos, pronaos și altar. Având în vedere că Biserica armenească de la Constanța a fost amenajată într-o fostă școală, arhitectura sa este diferită față de cea a lăcașurilor de cult tradiționale.  La interior pereții bisericii nu sunt pictați, ci sunt acoperiți cu icoane de dimensiuni mari.  Lăcașul de cult a fost renovat între anii 1990-1991 și 1998-2002 atunci când s-au adus îmbunătățiri interiorului, acoperișului și tencuielii exterioare. Schimbările arhitectonice au dus la realizarea unor arcade largi, a unui altar deschis și a clopotniței tipic armenești aflată în exteriorul clădirii.
De remarcat este faptul că și în prezent slujbele din cadrul acestei biserici se țin în limba armeană clasică, o limbă pe care cei mai mulți credincioși nu o înțeleg. Există însă și situații de excepție, cum ar fi căsătoriile mixte, atunci când oficierile se fac în limba română.

Simplitatea și bunul gust se combina armonios cu elemente specifice artei medievale armenești, dându-ți senzația că te afli într-o mănăstire armenească. Pe pereți se pot remarca prezenta icoanelor de dimensiuni mari.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14017563