Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Colelia, ColeliaCod 1076


Sunt locuri uitate de lume, aflate parcă într-o falie temporală demult trecută, în care timpul nu știe încotro s-o ia, înainte sau înapoi.

Unul din cele mai elocvente exemple a ceea ce înseamnă puterea creatoare a omului: într-un adevărat pustiu dobrogeanește Biserica din Colelia care a primit pe 21 noiembrie 2006, binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Înalt Prea Sfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în vecinătatea ruinelor bisericii de la Colelia, situată la 1 km de localitatea Râmnicul de Jos (comuna Cogealac), spre localitatea Grădina.

Între anii 1901-1934 etnicii germani au ridicat în satul Colilia, comuna Cogealac, județul Constanța, una dintre cele mai frumoase biserici din Dobrogea. După plecarea etnicilor germani, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, lăcașul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxă Romană, iar comunitatea germană a fost despăgubită.

Satul Colilia pe care aceștia l-au întemeiat a fost un model de bună gospodărire și organizare edilitară. Mândria satului era însă cu deosebire impunătoarea biserică evanghelică, construită în stilul clasicist, caracteristic acestui cult creștin: navă centrală cu un singur turn clopotniță, fără ornamente, stucaturi complicate sau sculpturi.

Satul și biserica sa au supraviețuit momentului 1940, când etnicii germani s-au întors în patria mamă, iar comunitatea locală a monopolizat așezarea. Satul pierdut în imensitatea câmpiei dobrogene și în bună parte depopulat, și-a găsit sfârșitul în perioada sistematizării rurale din 1968-69, când vechile construcții au fost dărâmate, iar pământul redat agriculturii. Singură biserica s-a împotrivit nemiloasei distrugeri. Neîngrijită, uitată, părăsită, clădirea și-a pierdut pe rând veșmintele sfinte: lemnul a putrezit, acoperișul s-a prăbușit, s-a furat tot ceea ce putea fi de folos prin gospodării (uși, ferestre, strane, piatră, pavaj).

În timpul comunismului, între anii 1967-1968, prin așa – numita sistematizare rurală, odată cu satul Colilia, biserica a fost părăsită. Din vara anului 2006 au început lucrări de refacere a bisericii din Colelia. „Colilia” vine din limba turcă, „kule”, care poate însemna turn sau colină.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



13746735