BISERICA GRECEASCĂ „METAMORPHOSIS” este un lăcaș de mici dimensiuni amplasat în zona istorică a orașului, aproape de plaja Modern. Povestea frumoasei biserici începe în urmă cu un secol și jumătate, pe vremea când Dobrogea era parte a Imperiului Otoman și marca „nașterea” primului lăcaș de cult creștin din Constanța. Construcția bisericii a demarat în anul 1862 cu acordul sultanului Abdul Aziz Bin Mehmet Han care răspundea astfel pozitiv la cererea comunității elene de a construi un lăcaș de cult în zonă.
Clădirea bisericii a fost proiectată de arhitectul grec Iani Teoharidi care a respectat întocmai cerințele impuse de sultan, și anume ca biserica să nu fie mai înaltă decât orice altă geamie din oraș și să fie construită cât mai departe de cartierul turcesc.
Lucrările au fost încheiate în anul 1867, chiar dacă pe fațada clădirii este inscripționat ca an de finalizare 1868. Biserica „Metamorphosis” are o înălțime de doar 10 metri, lungimea de 25 de metri și lățimea de 12,5 metri și, la origine, nu era prevăzută cu turle (turnul care astăzi se înalță în partea dreapta a bisericii a fost adăugat abia în anul 1947). Pentru ridicarea bisericii s-au folosit cărămizi și piatra naturală, stâlpii de susținere au fost confecționați din lemn de cedru, iar podeaua a fost acoperită cu marmura albă adusă din Grecia. Ușile și ferestrele neboltite sunt protejate cu gratii din fier forjat frumos lucrate. Interiorul bisericii are un aspect de sala, cu înălțime egală, iar arhitectura amintește de clădirile tipic grecești.
Multe dintre obiectele care înfrumusețează și astăzi Biserica „Metamorphosis” sunt foarte prețioase și au fost aduse din străinatate de etnicii eleni cu puțin înainte ca lucrările de constructie a lăcașului să fie pornite. Remarcabile sunt cele patru policandre cu cristale de Murano donate în anul 1862, șase sfeșnice din argint aduse de la Constantinopol, o Evanghelie cu coperți de argint și foarte multe icoane lucrate în perioada 1812-1870. Una dintre cele mai importante icoane ale bisericii grecești „Metamorphosis” este cea care îl întruchipează pe Sfântul Fanurie, un sfânt foarte iubit de ortodocșii greci. Pictura originală din interiorul bisericii a fost realizată în ulei de un pictor venit de pe muntele Athos, însă din cauza fumului degajat de lumânări aceasta s-a deteriorat și a fost înlocuită cu o alta nouă între anii 1988-1989.
Până în anul 1948 slujbele erau oficiate de preoți greci, însă odată cu plecarea din Constanța a ultimului preot elen, această sarcină sacră a revenit preoților romani.
Un alt eveniment marcant în istoria lăcașului de cult s-a petrecut în anul 1974. Atunci comitetul elen care administra biserica a solicitat, din motive financiare, trecerea acesteia sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Romane.
Cererea a fost aprobată, iar lăcașul de cult a intrat în patrimoniul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și Tomisului. Deși astăzi „Metamorphosis” nu mai păstrează decât în nume specificul de lăcaș de cult elen, există o sărbătoare pe care biserica o marchează și care adună laolaltă etnicii greci din oraș. Este vorba de sărbătoarea Sfântului Fanurie, celebrată pe 27 august.
În prezent, Biserica grecească „Metamorphosis” stârnește curiozitatea trecătorilor tocmai prin dimensiunile sale mici și prin unicitatea arhitecturii sale. Frumusețea și importanța sa pentru oraș au făcut ca lăcașul de cult să fie declarat în mod oficial monument istoric și monument de cultură al Constanței.