Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfântul Nicolae, FiliașiCod 1392


Biserica s-a construit, după cum se crede, la începutul secolului al XVII-lea, adica între anii 1630-1650 și se presupune a fi ctitoria familiei Dumitru Filișanu.

Ea prezintă caracterul construcțiilor din secolul al XVII-lea.

Este construită din cărămidă și var în formă de cruce. Cu timpul însă a suferit modificări, în sensul că pridvorul a fost închis cu cărămidă, devenind pronaos și mai târziu enoriașii i-au atașat o tindă din cărămidă care dăinuie și astăzi.

Fiindcă în decursul timpului îndepărtat i s-au făcut modificări radicale, vechea pisanie a disparut.

Până la 24 ocrombrie  1965 ea a fost singura biserică din orașul Filiași, servind ca biserică atât pentru enoriașii parohiei Filiași I cât și pentru enoriașii parohiei Filiași II. De la acea dată a fost deschisă cultului o nouă biserică în raza parohiei Filiași I, iar aceasta a rămas biserică parohială pentru parohia Filiași II.

În anul 1900 ea a fost reparată așa dupa cum se poate citi de pe o inscripție asezată în partea de miazăzi a tindei.          În timpul primului război mondial (1916-1918) această biserică a fost lovită de un proiectil german, provocându-i destule stricăciuni și odată cu invazia trupelor germane, ea a fost folosită pe post de cantină, iar mai apoi pe post de grajd.

După terminarea primului război mondial, acestei biserici i s-au făcut reparații capitale și a fost repictată.

Printre enoriașii care au dat concursul la reparația bisericii s-a remarcat în special bătrînul TIBERIU AMZULESCU, maestru de specialitate care a legat-o în fier.

 

După terminarea reparațiilor, ea a fost resfințită de către Prea Sfințitul Episcop D.D VARTOLOMEI al eparhiei Râmnicului Noului Severin.

Această biserică nu posedă obiecte de valoare, numai vase care prezintă valoare artistică.

În trecut curtea bisericii a fost folosită drept cimitir pentru parohia Filiași dar și pentru militarii căzuți în primul război mondial (1916-1918), dovadă fiind religvele și osemintele descoperite în urma unor săpături.

În anul 1991, biserica a fost supusă unor reparații, restaurându-se pictura din bunăvoința pictorului MUNTEANU TEODOR DELCEA și resfințită de către Î.P.S. Mitropolit al Olteniei NESTOR VORNICESCU.

În anul 1996 a fost parchetat interiorul bisericii. În anul 2000 a fost acoperită cu tablă, a fost renovată turla și a fost refăcută instalația electrică. Au fost introduse gaze în biserică pentru încalzire și în anul 2003 s-a reparat exteriorul bisericii și a fost împrejmuită cu gard din prefabricate.

În anul 2015, din inițiativa preotului paroh CROITORU MIHAI a fost pavată curtea bisericii, și s-a introdus o centrala termică pe gaze pentru încalzire, iar în anul 2016 a fost construit altarul de vară cu hramul ADORMIREA MAICII DOMNULUI.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



13807260