Biserica parohială cu hramul „Sfântul Nicolae“ a fost construită înainte de anul 1845, din lemn.
Conform înscrisurilor de pe pisanie, biserica s-a zidit din temelie în anul 1863. A fost reparată și pictată din nou, în anul 1940. „În anii 1993-1994 s-au efectuat următoarele lucrări: restaurarea picturii, lucrări de reparare a exteriorului, precum și pictarea nișelor. Suma necesară acestor lucrări s-a obținut prin contribuția enoriașilor, prin îndemnul Pr. Paroh Pîrvănescu M. Dumitru și a consilierilor […]“, se consemnează în pisania lăcașului de cult.
Tia Mare este o comună în județul Olt, Oltenia, România, formată din satele Doanca, Potlogeni și Tia Mare (reședința).
Tia Mare, din punct de vedere istoric, a fost davă romană purtând numele de Antonina, apoi, Antonia. Mai târziu, ea a fost moșia lui Mihai Viteazul, purtând numele de Tiha, Tia Mare, apoi a devenit moșia lui Preda Brâncoveanu.
Începuturile așezărilor omenești în Tia Mare se pierd în istorie, dar chiar dacă nu dispunem de dovezi certe, putem susține fără riscul de a greși, că viața umană a existat încă din epoca neolitică. Dovezi certe din zona Tia Mare lipsesc pentru că zona fiind considerată ca lipsită de importanță arheologică nu a fost cercetată iar eventualele urme de viață veche descoperite accidental nu au fost nici păstrate, nici studiate. Și totuși, în anul 1977, col. dr. în istorie Cristian Vlădescu și arheologul Neculai Moghior de la Muzeul Militar Național au făcut investigații sumare în scopul de a depista o fortificație romană presupusă a fi existentă pe raza comunei Tia Mare, fortificație care este menționată în lucrări, atât de către istoricii noștri, precum și de către unii istorici străini. Cu această ocazie s-au făcut săpături în trei puncte în care informațiile localnicilor indicau prezența multor fragmente de ceramică în stratul arabil. Primul punct a fost în zona fântana de sub coastă unde s-au găsit fragmente de ceramică romane în special cele de buză de oală și un fragment de ulcică, apreciindu-se de către cei doi specialiști că sunt cele cunoscute pentru tipul de ceramică romană din secolul II după Hristos. Investigațiile fiind foarte sumare, specialiștii nu s-au putut pronunța asupra existenței unei așezări umane în acestă zonă. Un alt punct cercetat este situat în zona fântana de rezervă unde într-un perimetru de aproximativ 2 hectare apar la suprafață numeroase fragmente ceramice, țigle romane și bucăți de calcar. Un al treilea sondaj a fost efectuat pe un dâmb situat în vechea luncă inundabilă de pe malul stâng actual al râului Olt în punctul numit saliște sau la cetate, punct care după cum rezultă din studiul hărților vechi a fost situat pe malul drept al Oltului. La săpături au apărut cărămizi, țigle sparte și fragmente de ceramică romană din secolul al II-lea după Hristos, iar la mijlocul unei secțiuni a apărut o groapă lată de 1,50 m și adâncă de 2,00 m cu multe lupe metalice și alte resturi provenind probabil de la un atelier de fierărie.
