Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Muzeul de Sculptură Sătesc Nicolae Nica, ChiliaCod 1603


Muzeul de sculptură sătesc Nicolae Nica a apărut ca urmare a eforturilor lui Nea Nica la 1 iunie 1979. În anul 1994, Nicolae Nica a fost de acord să doneze statului muzeul pe care l-a creat singur de la zero și unde a adunat obiecte din patrimoniul local în scopul conservării. Prin ceea ce a adunat în cadrul muzeului, Nicolae Nica a contribuit în mod direct la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt.

Nenea Nica, cum era obişnuit să fie strigat, s-a născut la 7 februarie 1917 în satul Chilia din comuna Făgeţelu, judeţul Olt, într-o familie de ţărani harnici, părinţii săi – Marin şi Floarea, oferindu-i ca repere în viaţă cinstea, omenia şi cultul muncii. Şi-a descoperit dragostea pentru sculptura în lemn datorită tatălui său, care i-a împărtăşit primele secrete ale lemnului. Ulterior, în majoritatea lucrărilor sale, Nicolae Nica a recreat fragmente din lumea satului, cu meşteşugurile şi tradiţiile sale. Meşterul din Făgeţelu a avut, de-a lungul timpului, numeroase expoziţii personale şi a participat la şi mai multe asemenea manifestări de grup, simpozioane sau târguri ale meşterilor populari. Premiile obţinute şi valoarea creaţiilor sale au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale ASTRA din Sibiu. A fondat Fundaţia Culturală “Nicolae M. Nica”, care s-a preocupat de înfiinţarea unei biblioteci şcolare şi organizarea unor cursuri de arte şi meserii pentru tineri în satul natal Chilia-Făgeţelu: sculptură în lemn, ţesut-cusut.

A fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar în martie 1939. Calvarul celui de-al doilea război mondial a determinat mobilizarea sa pentru luptă la 29 iunie 1940. A participat direct la Campania din Est având gradul militar de sergent. La 24 noiembrie 1943, cu ocazia luptelor de la Melitopol, a fost declarat dispărut de război; realitatea amară a fost că a căzut prizonier şi a trebuit să lupte pentru viaţă şi demnitate umană în iadul lagărelor ruseşti.

La 25 mai 1948, Nea Nica a fost eliberat din prizonierat şi a revenit în ţară. Între 1959-1962 a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Piteşti, specializarea sculptură. După 1965 s-a dedicat activităţii de cercetare şi colecţionare a unor vestigii istorice din satul natal. În anul 2006 a fost declarat „Cetăţean de Onoare” al judeţului Olt. Deşi a primit numeroase şi importante oferte pentru a-şi vinde din piese, Nea Nica nu a vândut nici măcar o lucrare pentru că şi-a dorit să înfiinţeze un muzeu, cel care este astăzi Muzeul de sculptură sătesc Nicolae Nica.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14017697