Biserica parohială cu hramul „Cuvioasa Paraschiva“ a fost zidită în anul 1529 de Vlad Banu, Dumitru Pârcălabu și Balica Spătaru – primii ctitori ai Mănăstirii Călui (Pr. D. Bălașa). A fost reparată în anii 1896, 1932, 1941 și 1960.
Biserica a fost zidită în formă de corabie, având o lungime de 24 metri și lățimea de 6 metri, proporția dintre lungime și lățime fiind de 1/4. Interiorul acestui monument istoric cuprinde 4 încăperi: tinda, pronaosul, naosul și altarul. Atât zidurile exterioare, cât și zidurile ce despart pridvorul de pronaos depășesc ca grosime 1 metru. În anul 1930, a fost refăcut soclul și o parte din mobilier. În 1941, după cutremurul din 1940, biserica a fost consolidată printr-un sistem de tiranți longitudinali și transversali, unii îngropați, alții aparenți.
Această biserică, prin vechimea sa, are o istorie legată de familia Buzeștilor și de Mihai Viteazul. Se crede ca exista pe vremea lui Mihai Viteazul un tunel subteran care lega Curtea Buzeștilor, localizată la vest de biserică, pe actuala locație a Școlii Generale nr. 1 din localitate, și mănăstirea Călui, aflată la doar 3 kilometri distanță spre sud-vest. Acest tunel era o cale de scăpare a localnicilor din calea turcilor și a altor dușmani.
Cea mai veche inscripţie ce o datează în timp este epitaful de pe piatra de mormânt a lui Dumitru Pîrcălab Buzescu, care se află în tinda bisericii – Cuvincioasa Paraschiva – din comună:
„Cu mila lui Dumnezeu, aici se odihneşte sufletul răposatului Io Dumitru Pîrcălab Buzescu, mort de sabie în timpul lui Moise Voievod, maiu 5 anul 1529”.
În galeria celor mai faimoase şi puternice familii de boieri din judeţul Olt, familia Buzescu ocupă un loc de frunte. Strejeşti, Călui şi Iancu Jianu, toate aceste comune păstrează şi astăzi, la sute de ani distanţă de perioada de glorie a acestui neam de seamă, numeroase mărturii ale existenţei acestor figuri legendare.
Numele Buzeştilor este strâns legat de cel al domnitorului Mihai Viteazul, pe care Radu, Preda şi Stroe l-au slujit până în ultimele clipe.
Buzeştii au fost alături de domnitor şi în timpul luptelor date pentru unirea Principatelor Române şi l-au slujit pe acesta chiar şi după moarte.
Graţie implicării şi faptelor eroice, oricare dintre cei trei fraţi ar fi ajuns cu uşurinţă în fruntea Ţării Româneşti. Au preferat însă să-l susţină pe Radu Şerban, dregător în divanul lui Mihai Viteazul şi vrednic continuator al politicii marelui său predecesor.
