Bustul lui Alexandru Ioan Cuza este amplasat în zona centrală a orașului Corabia.
Istoria orașului se leagă de numele lui Alexandru Ioan Cuza. Pe teritoriul actualului oraș, în secolul al XIX-lea, se afla satul Corabia, proprietatea Mănăstirii Bistrița. Dat fiind faptul că Gh. Bibescu, proprietarul schelei de la Izlaz (pe unde erau îmbarcate grânele din fostul județ Romanați), crea multe dificultăți comercianților din Caracal în exportul grânelor, 37 dintre aceștia, printr-o petiție adresată domnitorului Alexandru Ioan Cuza la data de 24 iunie / 6 iulie 1859, cereau clădirea unei noi schele în satul Corabia (considerat ca având și o poziție mai avantajoasă la Dunăre decât Islazul) și transformarea acestui sat în oraș liber. Se propunea pentru aceasta răscumpărarea a 1.000 pogoane pe care să se construiască casele noului oraș, iar numele noului oraș să fie Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul a aprobat, teoretic, construirea schelei și a noului oraș, cu denumirea Mircea, în memoria domnitorului Mircea cel Bătrân, însă proiectul nu a mai fost pus în practică la acel moment.
Abia în anul 1871, după reluarea demersurilor de către comercianții din Romanați, a fost adoptată Legea fondării orașului Corabia la 30 noiembrie/11 decembrie 1871, lege prin care se acordau viitorului oraș 500 de pogoane pentru construcția de locuințe și utilități publice și se stabilea edificarea noului port pe malul Dunării.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 în Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România și a murit la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.
