Masivă şi având o formă deosebită stil culă boierească, casa a fost construită probabil de paharnicul Costache Jianu, tatăl lui Iancu, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind o construcţie cu parter, etaj şi o pivniţă. Parterul are podeaua sub nivelul solului cu circa 20 de centimetri şi este format din trei camere de dimensiuni modeste, probabil bucătărie şi spaţii de depozitare a alimentelor, intrarea principală având uşi masive de stejar cu balamale din fier lucrate manual de fierarii vremii. La etaj sunt trei camere de locuit şi un cerdac închis cu geam care este orientat spre nord, la fel cu intrarea principală a casei. Pivniţa este prevăzută cu creneluri în peretele dinspre sud şi ferestre mici, probabil folosite în cazul unui asediu. Ansamblul monumental cuprinde casa, dependinţele casei şi bordeiul.
În această casă şi-a petrecut o parte a vieţii Iancu Jianu, o personalitate a istoriei Caracalului, provenit dintr-o familie de boieri mijlocii ai cărei membri au îndeplinit diferite funcţii atât pe lângă domnie, cât şi în administraţia locală a judeţului.
Iancu era cel mai mic din cei patru copii ai paharnicului Costache Jianu. S-a născut la Caracal în anul 1787. Caracter puternic, la vârsta de 23 de ani, Iancu Jianu devine haiduc şi luptător pentru dreptatea celor necăjiţi. Se spune că ar fi jurat în faţa preotului Antonie Bazaclin-Zugravul de la mânăstirea Surpatele (unde era stareţă Agapia Jianu, sora mamei Jienilor), să lupte până la moarte împotriva „ciocoilor de neam fanariot“ ce asupreau poporul român.
Avea calităţi de bun călăreţ şi trăgător, iar ca înfăţişare, Ion Ghica îl descria ca fiind „un om scurt, îndesat, rumen la faţă, roş şi cu mustaţă deasă şi scurtă“, îmbrăcat cu „dulamă, pantaloni şi scurteică, pe cap şapcă, la brâu pistoale şi un cuţit cu prăsele de os şi puşcă în cumpănă în mâna dreaptă“. Timp de şapte ani a fost arestat de mai multe ori şi tot de atâtea ori eliberat, de fiecare dată scăpând nepedepsit, deoarece fraţii săi îi obţineau iertarea. A fost participant activ, cu gradul de căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu din anul 1821. În anul 1823 se retrage la conacul din marginea comunei Fălcoiu, stingându-se din viaţă la 14 decembrie 1842, la vârsta de 55 de ani.
Este înmormântat la Caracal, iar în zidul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorie a Jienilor, se află încastrată placa funerară a lui Iancu Jianu.
În anul 1949 casa lui Iancu Jianu era încă locuită, ultimul propietar fiind Gică Dobruneanu. Astăzi, după reconstrucţia începută în iunie 1957, casa are trei intrări, din care una către pivniţă.
Devenită după reconstrucţie, secţia memorială „Iancu Jianu“ a muzeului Romanaţiului, ce a fost inaugurată la 29 septembrie 1959, casa în sine şi piesele valoroase pe care le cuprinde în inventar (călimara şi penelul, pistoale cu cremene, flinta, chimirul, bota de apă, obiecte personale, piese de mobilier şi obiecte de uz casnic, fotografii şi documente ale familiei Jienilor), ilustrează convingător modul de viaţă şi frământările sociale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
În curte a fost adusă din marginea Caracalului „Crucea Jienilor“, realizată din două blocuri de piatră calcaroasă de munte, unul pentru piuă, iar al doilea pentru crucea propriu zisă. Pe faţa crucii se văd urmele unei inscripţii şterse de vreme, încât nu se mai poate citi nimic. În partea de jos lângă piuă se mai poate desluşi anul în care a fost realizată: 1844.