Monumentul din Slatina este primul din țară ridicat în memoria Ecaterinei Teodoroiu, pentru realizarea lui fiind constituit, în anul 1920, un comitet de inițiativă sub patronajul Reginei Maria, a cărei prezență la inaugurare, în 1925, a fost considerată de primarul Slatinei de la acea vreme, I.A. Tomescu, drept „cel mai de seamă act al vieții acestui oraș”.
Monumentul Ecaterinei Teodoroiu este creația sculptorului Dimitrie Mățăuanu (1899 — 1929) și construcția lui a început în 1921.
Monumentul din Slatina al eroinei Ecaterina Teodoroiu este o statuie din bronz, în mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu arma în cumpănire și o cască ostășească în mâna dreaptă. Statuia este așezată pe un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colțurile în forma unor coloane adosate. Fațada vestică a piedestalului este ornată la bază cu un drapel, frunze de stejar și o cască militară încadrată de frunze de laur, toate turnate în bronz. Pe piedestal mai apar și stemele provinciilor istorice românești, iar pe celelalte fațade sunt dăltuite în marmură numele eroilor Regimentului 43 Infanterie.
Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894 – decedată la 22 august 1917) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist, iar după căderea acestuia revenirea imaginii sale reale în conștiința populară a întârziat.
