Casa Memorială Marin Preda este amenajată în vechea clădire a şcolii din Siliştea-Gumeşti, unde a învăţat şi Marin Preda. Clădirea a fost construită în anul 1910, într-o perioadă de dezvoltare a instituţiilor şcolare în mediul sătesc.
Casa Memorială Marin Preda a fost inaugurată în anul 1982.
În interior se regăsesc imagini cu scriitorul Marin Preda, manuscrise și obiecte ce refac parcursul vieții acestuia.
Marin Preda (născut la 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — decedat la 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un scriitor român postbelic și directorul editurii „Cartea Românească”. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.
În aprilie 1942 debutează cu schița “Părlitu’” în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: “Strigoaica”, „Salcâmul”, „Calul”, „Noaptea”, „La câmp”.
În 1943, martie, îi apare „Colina” în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela „Calul” produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, „Întâlnirea din pământuri”.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1955 publică Volumul I din Moromeții, iar în 1967 apare Volumul II al romanului.
În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.
Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
