Casa Murad G. Ali este înscrisă în lista monumentelor istorice ale județului Constanța. Clădirea a fost construită în anul 1906.
În anul 1262, o armată de oşteni turci descăleca în nordul muntos al Dobrogei. Erau conduşi de Sari Saltuk Dede, dervişul trimis cu misiunea de a răspândi religia islamică. Se întâmpla înainte de fulminanta ascensiune a Imperiului Otoman. Dobrogea era pe atunci un teritoriu al nimănui, aproape nepopulat, stăpânit la sud de Imperiul Bizantin, dar ocupat la nord de Hoarda de Aur. Dervişul Sari Saltuk Dede a fost Baba pentru noua comunitate de musulmani din Dobrogea. Războinicii lui Baba au fost întemeietorii unei moşteniri greu de şters. Datorită taberei lor, aşezarea Vicus Novus (Satul Nou) din nordul Dobrogei a devenit Babadag, însemnând „Muntele lui Baba“. La Babadag, locul unde Sari Saltuk Dede îşi doarme, de secole, somnul de veci este monument de patrimoniu. L-a construit în 1484 sultanul Baiazid, în onoarea dervişului care a dus islamul pe un tărâm nou. Mausoleul lui Baba este obiectiv turistic cu care oraşul se mândreşte. La festivitatea care a marcat restaurarea sa, de la 26 septembrie 2007, a participat inclusiv premierul turc Recep Tayyip Erdogan. Nu departe de mausoleul lui Baba se odihneşte un alt conducător de oşti, Gazi Ali Paşa, care a ridicat o geamie ce îi poartă astăzi numele. Lăcaşul este străjuit de cişmeaua Kalaigi, la care se răcoresc pelerinii osteniţi de călătoria prin secetoasa Dobrogea. Babadagul a fost cândva capitala Dobrogei. La finele anilor 1600, aici a fost mutată pentru doi ani (1677-1678), de la Silistra, reşedinţa paşalâcului. Aşezarea avea 100.000 de locuitori, 400 de prăvălii, hanuri, şcoli, seminarii, geamii – un centru urban în toată puterea cuvântului.
Un moment de cotitură pentru musulmanii din Dobrogea a fost Războiul de Independenţă din 1877. A însemnat ieşirea de sub ocupaţie otomană şi intrarea sub administraţia românească. Pentru musulmani a fost momentul în care au pierdut supremaţia, trezindu-se supuşii unui stat creştin. După 1878, denumită California României, Dobrogea multietnică avea să intre într-un proces de colonizare, care-i va dezavantaja pe musulmanii ce deţineau deja proprietăţi.
În sânul comunităţii confruntate cu schimbări fundamentale, a încolţit gândul emigrării în locurile de origine: Turcia sau Crimeea. Dorinţa de a-şi găsi leagănul cultural – spaţiul identitar, cum îl numesc cercetătorii – a cuprins minoritatea turco-tătară.
Principala frământare pentru musulmanii din România a fost găsirea spaţiului în care comunitatea să îşi poată păstra principalele repere: religia, limba, obiceiurile. Dacă ei au rămas în Dobrogea, înseamnă că acesta a fost pământul pe care l-au considerat patria lor. În 1913, Regele Carol I inaugura marea moschee din Constanţa, în semn de preţuire pentru „loiala comunitate musulmană“. Drept recunoştinţă, musulmanii au făcut un gest rarisim: au numit moscheea „Carol I“. Numele a fost păstrat până în zilele noastre.
